Ciobotariu, după 2-1 în Giuleşti: "Visăm la titlu! Rapid nu merită să retrogradeze"



 

**VIDEO** Ciobotariu, după 2-1 în Giuleşti:

VIDEO. Rapid - ASA Târgu Mureş 1-2. Oaspeţii s-au apropiat din nou la patru puncte de Steaua, după al şaptelea succes obţinut în acest retur de campionat, în care este cea mai în formă echipă.

Liviu Ciobotariu şi-a trecut în cont prima victorie ca antrenor împotriva giuleştenilor, la a şaptea tentativă, şi anunţă că ASA are gânduri mari în acest final de sezon: visează la titlul de campioană.

"Am întâlnit o echipă bună, cu jucători tehnici, veniţi din campionate importante. Ştiam că vom avea un meci greu. Ne-am făcut jocul nostru, obiectivul a fost să câştigăm cele 3 puncte. A fost un joc reuşit şi îi felicit pe jucători pentru evoluţie şi atitudine.

Mă bucură că e prima mea victorie impotriva Rapidului. A fost o atmosferă frumoasă, fanii au cântat tot meciul. Din păcate pentru ei, jocul nu s-a terminat foarte bine. Suporterii m-au stropit cu apă, dar s-au luat de mamă şi de copii. Rapid nu merită să retrogradeze. Ar fi păcat", a comentat fostul fundaş în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

Pentru oaspeţi, urmează un meci foarte important: dau piept pe teren propriu cu CS U Craiova, echipă care nu a mai pierdut în Liga I de 19 etape, de când a fost preluată de cuplul Cârţu - Săndoi.

"Sunt 3 puncte importante. Ne aşteaptă o partidă foarte grea sâmbătă cu Craiova. Nu avem timp să ne refacem, încercăm să ne recuperăm. Craiova vine după 19 meciuri fără înfrângere. Este clar că ne gândim la titlu şi visăm la acest lucru, când vedem că suntem la 4 puncte de Steaua", a adăugat Ciobi.

ASA Târgu Mureş - CS U Craiova se va desfăşura sâmbătă, de la ora 16:30, şi va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.

 PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

 


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑