Vivi Răchită anunță probleme la Petrolul și râde de Steaua



Fost manager la Petrolul Ploiești, Valeriu Răchită este încă apropiat de clubul prahovean, dar acesta anunță vremuri dificile pe "Ilie Oană".

Fostul fundaș consideră că noua conducere a clubului, din care nu va mai face parte Florian Walter, nu are capacitatea necesară pentru a gestiona problemele sportive cu care se va confrunta, pe parcurs, Cosmin Contra:

"La Petrolul vor fi probleme, nu mă refer neapărat la bani, ci la manangementul care se va face de acum încolo. Eu am predat managementul unui om de fotbal, Florian Walter. Contractul lui de sponsorizare rămâne în vigoare. Plecând, au rămas la timonă oameni care n-au nimic în comun cu fotbalul și cu managementul sportiv. Acest lucru se va vedea în viitor", a declarat Răchită la Digi Sport Special.

El a făcut referire și la transferul la Bologna pe care Gicu Grozav l-a ratat de curând: "Grozav a jucat mai bine la echipa națională decât la Petrolul. Ar fi trebuit să plece. Dacă se ajungea la finalul negocierilor cu italienii, probabil că era un pas înainte pentru el".

În fine, Răchită nu a uitat de fostul său club, Steaua, pe care l-a părăsit într-o situație tensionată, în 2004. El consideră că roș-albaștrii au făcut o eroare uriașă iarna trecută, când au ales să nu-l oferteze pe golgheterul congolez Jeremy Bokila, aflat la acea vreme în conflict cu staff-ul tehnic și cu șefii echipei.

"Dacă se mișca mai cu talent, Steaua îl lua cu 500.000 de euro. A fost acea problemă cu întârzierea lui...Așa, a rămas la Petrolul și a făcut performanță. El ar face față la Steaua fără niciun fel de problemă", a conchis Răchită la Digi Sport Special.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑