Sheriff Tiraspol şi-a aflat adversarul din play-off-ul Ligii Europei. "Viespile" vor întâlni o dublă câştigătoare a campionatului fostei Iugoslavii.
Eliminată de croaţii de la Dinamo Zagreb în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, Sheriff a fost cap de serie la tragerea la sorţi pentru stabilirea perechilor din play-off-ul Europa League. Campioana Moldovei va întâlni în această fază a competiţiei pe Vojvodina Novi Sad, locul 3 în ultimul campionat al Serbiei. Vojvodina a devenit pe parcursul istoriei de două ori campionă în fosta Iugoslavie, în 1966 şi 1989, iar în sezonul 1967 a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Campionilor. Vojvodina a început parcursul european din acest an cu turul 1 preliminar al Ligii Europa. A eliminat pe rând pe Hibernian (Malta), Honved (Ungaria) şi Bursaspor (Turcia). În dubla cu Bursaspor au fost consemnate rezultatele de 2-2 şi 3-0. Primul meci va avea loc în Serbia la 22 august, iar returul este planificat pentru 29 august la Tiraspol.