Trofeul Cupei Mondiale a ajuns în Germania, purtat de noii campioni ai lumii, întorși marți în țară, după succesul total înregistrat în Brazilia.
Nemții exultă, după câștigarea celui de-al patrulea titlu mondial din istorie. Zeci de mii de persoane s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii la Berlin pentru a întâmpina echipa naţională de fotbal la revenirea din Brazilia, după ce a câştigat al patrulea titlu de campioană mondială, învingând Argentina în finala CM 2014 (1-0 după prelungiri, VIDEO și DETALII AICI).
Aeronava care i-a transportat pe cvadruplii campioni mondiali, purtând inscripţia "Avionul victoriei", a decolat cu întârziere de la Rio și a ajuns în capitala Germaniei în jurul orei locale 10:25 (11:25 ora României). Căpitanul Philipp Lahm a fost primul care a coborât din avion, purtând în brațe trofeul cucerit duminică seară.
Joachim Low. Alte câteva zeci de mii aşteptau la Poarta Brandenburg, în centrul capitalei, locul către care au plecat nemții imediat după aterizare, la bordul unui camion desoperit, vopsit în negru și inscripționat cu anii în care Germania a câștigat titlul, cu sigla Federației Germane de Fotbal și cu cele 4 stele ce reprezintă triumfurile pe plan mondial.
Bernd Hesse, în vârstă de 34 de ani, un şofer de autobuz din Berlin, dotat cu o cameră de filmat, preciza: "Este un eveniment istoric. Ultima Cupa Mondială din Germania datează din 1990. Şi nu în fiecare zi ai ocazia să vezi aşa ceva. Adesea, jucătorii vin la Frankfurt, dar azi, a venit rândul Berlinului".
Mario Gotze, omul care a adus trofeul, prin golul marcat în prelungiri, a postat pe contul personal de Twitter prima fotografie din autocar. "Înapoi în Germania!!!", a fost mesajul care a însoțit poza în care el apare în culmea fericirii.
Germania prezentare trofeu
Foto: Twitter
VIDEO Sărbătoarea germanilor: