Membrii lotului naţional de judo, PRIVAŢI de posibilitatea de a se pregăti în sala modernă a USEFS



Membrii lotului naţional de judo au fost privaţi în ultimele luni de posibilitatea de a se pregăti în sala modernă a Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport. Oficialii Federaţiei de specialitate susţin că judocanii au fost, efectiv, daţi afară.

Acum sportivii sunt nevoiţi să se pregătească de Campionatul European într-o sală mult mai proastă, cu saltele foarte vechi.

"Pe motivul că au nevoie să dea în chirie, iar noi trebuia să achităm pentru sală. Nu ne putem permite să plătim şi am fost daţi afară din sala de judo. Ne pare foarte rău pentru asta", a spus preşedintele FM de judo, Andrei Golban. 

"Am rămas fără sală specializată de judo. În sala care ne aflăm acum sunt saltele din anul 1978. Asta este o ruşine. Avem un lot mare cu un viitor mare. Fostul preşedinte al Federaţiei ne-a spus că nu se poate şi gata", a spus antrenorul lotului naţional de judo, Veaceslav Bacal. 

Fostul preşedinte al Federaţiei de Judo şi rectorul USEFS, Veaceslav Manolachi, susţine că instituția de învățământ pe care o conduce nu poate oferi sala gratis.

"Federaţia de Judo niciodată nu a avut contract cu Universitatea ca să le putem pune la dispoziţie sala. Judocanii au efectuat antrenamentele în această sală, dar împreună cu clubul sportiv al Universităţii. Noi nu avem dreptul să ţinem niciun lot naţional, nicio echipă. Nu avem treabă cu chestia aceasta. Trebuie de încheiat contract, să plătească chiria pe orele în care se antrenează, pentru că nu poate da în chirie sala Manolachi sau altă persoană", a spus rectorul USEFS, Veaceslav Manolachi. 

Moldova va fi reprezentată la ediţia din acest an a Campionatului European de şase judocani, patru băieți şi două fete. Cel mai experimentat sportiv din lot este Valeriu Duminica, care trebuie să aibă o evoluţie cât mai bună pentru a se califica la Olimpiadă. Unii judocani din lot vor evolua în premieră pentru ei la Europenele de seniori.

"Aş vrea foarte tare să câştig o medalie la Europene şi să mă calific la Olimpiadă. Acolo deja vom vedea", a spus Valeriu Duminica. 

"Obiectivul principal este să am o evoluţie cât mai bună, iar dacă voi avea noroc, să câştig şi o medalie", a spus judocanul Nicon Zaboroşciuc. 

"Sunt tineri şi nu au experienţa necesară pentru Campionatul European la nivel de seniori. Acum sunt sigur că pe viitor vom obţine rezultate aşa cum am obţinut anul trecut la Europenele de tineret", a spus preşedintele FM de judo, Andrei Golban. 

"Pentru judocanii tineri e important să aibă o prestaţie bună pentru moralul lor de viitor. Vreau să lupte la Campionatul European, să arate caracter şi dorinţă", antrenorul lotului naţional de judo, Veaceslav Bacal.

Campionatul European de Judo va avea loc în perioda 21-24 aprilie în oraşul Kazan din Rusia.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑