Primul gol pentru Liverpool! Balotelli e cel dintâi italian care înscrie în UCL pentru 4 echipe diferite



017 сентября 2014

 

**VIDEO** Primul gol pentru Liverpool! Balotelli e cel dintâi italian care înscrie în UCL pentru 4 echipe diferite

Mario Balotelli a contribuit din plin la victoria pe care Liverpool a obținut-o dramatic în fața celor de la Ludogorets, cu scorul de 2-1 (VIDEO&DETALII AICI).

Bulgarii care au eliminat-o pe Steaua în play-off după momentul de mare inspirație al lui Cosmin Moți din poartă (VIDEO&DETALII AICI) au trecut milimetric pe lângă o mare surpriză pe Anfield. Până la urmă, “cormoranii” s-au impus aproape la ultima fază a meciului, după ce Steven Gerrard a transformat o lovitură de la 11 metri.

Dincolo de cele trei puncte obținute de Liverpool la primul meci susținut în grupele UEFA Champions League după cinci ani de absență, de remarcat este evoluția solidă pe care a avut-o Mario Balotelli. Transferat în vară de la AC Milan, acesta a avut mai multe ocazii de gol, din care a izbutit să materializeze una în minutul 82.

Deși a fost de abia cea de-a opta sa reușită în cadrul celei mai puternice competiții intercluburi din lume, golul respectiv l-a făcut pe Balotelli să devină primul jucător italian care a reușit să înscrie în Champions League pentru patru echipe diferite: Inter Milano, Manchester City, AC Milan și Liverpool.

În afara sa, doar alți șapte jucători au mai reușit de-a lungul timpului acest lucru: Anelka, Eto'o, Crespo, Ibrahimovic, Morientes, Robben și Saviola.

Golul reuşit cu Ludogorets este şi primul al lui Balotelli în tricoul lui Liverpool. Atacantul a bifat până acum 3 meciuri pentru "cormorani".



Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑