FC Veris a jucat astăzi, la Ternovca, un al doilea meci amical din pauza de iarnă, întâlnind echipa Dinamo-Auto Tiraspol, de care a trecut cu scorul de 6-2.
Un fotbalist ucrainean aflat în probe a deschis scorul pentru Veris în minutul 20, după care, la doar două minute, Victor Gonţa a urcat avantajul la 2-0, reuşind un lob frumos de la circa 25 m peste portartul gazdelor.
În minutul 27 scorul era deja 3-0 pentru Veris, după ce Mihai Ţurcan a înscris în urma unui corner bine executat de Eugen Zasaviţchi, urmând ca acelaşi Ţurcan, minutul 40, să urce scorul la 4-0. Ţurcan a avut alte două ocazii monumentale de a marca, de fiecare dată singur cu portarul, odată mingea a lovit bara, iar în a doua ocazie s-a opus portarul.
După pauză au marcat şi dinamoviştii, minutul 55, dintr-o lovitură liberă, direct în vinclul porţii apărate de un portar aflat în probe la Veris.
Fostul jucător al echipei naţionale Nicolae Josan a urcat avantajul echipei noastre la 5-1 în minutul 58, după ce a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 m.
Un alt jucător aflat în probe la Veris a făcut 6-1 în minutul 67, după ce a fost angajat bine în careul advers de către Nicolae Milinceanu, reuşind să-l învingă pe portar din poziţie de 1 la 1.
Pe final de joc, minutul 87, Dinamo a mai redus odată din diferenţă după o eroare în apărarea echipei noastre.
Distribuţiile FC Veris:
Prima repriză:
Sergiu Diaconu, Adrian Caşcaval, Pavel Noviţchi, Eugen Zasaviţchi, Victor Gonţa, Mihai Ţurcan, Dumitru Seul + 4 jucători aflaţi în probe;
A doua repriză:
Stanislav Samson, Nicolae Josan, Pavel Noviţchi, Dumitru Bacal, Valeriu Andronic, Nicolae Milinceanu, Eugen Zasaviţchi + 4 jucători aflaţi în probe;