Un stelist s-a înscris în cursa pentru "golul etapei". Reușită de excepție în meciul de la Ploiești



 

**VIDEO** Un stelist s-a înscris în cursa pentru

FC Voluntari a obţinut a doua remiză consecutivă în Liga 1, echipa nou-promovată terminând la egalitate, scor 1-1, pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti.

Elevii lui Bogdan Vintilă au reuşit chiar să deschidă scorul la Ploieşti, în minutul 53, când tânărul Robert Vâlceanu, jucător împrumutat de la Steaua, l-a învins pe Pecanha cu o execuţie superbă.

Mijlocaşul de 18 ani a reluat din prima, de la aproximativ 20 de metri, după o aruncare de la margine, mingea, deviată uşor şi de un adversar, ducându-se în vinclul porţii gazdelor.

"Nu mă aşteptam să marchez. Vreau să mulţumesc staff-ului că m-a folosit în acest meci. Deocamdată nu mă gândesc la revenirea la Steaua. Mă simt bine aici şi vreau să joc cât mai mult. Aici nu e presiune, iar colegii sunt alături de mine şi mă încurajează mereu", a declarat Vâlceanu, la finalul meciului.

Din păcate pentru oaspeţi, avantajul lor a durat un singur minut, pentru că Petrolul a egalat imediat, în urma autogolului lui Maftei.

Pentru Vâlceanu, a fost al doilea fol marcat în Liga 1. Primul l-a reuşit chiar la debut, împotriva lui Gaz Metan Mediaş, pe 15 martie 2014, într-un meci pe care Steaua l-a câştigat cu 3-0.

La acel moment, Vâlceanu nu împlinise încă 17 ani şi a devenit cel mai tânăr marcator din istoria roş-albaştrilor, la 16 ani, 11 luni şi 17 zile. Precedentul record îi aparţinea lui Alex Piţurcă (17 ani, 7 luni și 16 zile).

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑