Sânmărtean ține morţiş să joace şi cu Danemarca chiar dacă are unele probleme musculare



**Sânmărtean ține morţiş să joace** şi cu Danemarca chiar dacă are unele probleme musculare

Ajuns la 34 de ani, Lucian Sânmărtean a adunat doar 10 selecţii la echipa naţională, în ciuda faptului că debutul său s-a produs în urmă cu 12 ani, în noiembrie 2002. Până atunci jucase alte 11 jocuri la Under 21. O cifra respectabilă la tineret, dar cele 10 sunt extrem de puţine la prima reprezentativă pentru un fotbalist cu talentul său. Poate şi de aceea îl vedem atât de supărat când Costel Gâlcă îl schimbă în timpul meciurilor, a ajuns la o vârstă la care vrea să se bucure de orice minute pe teren.

Şi, cu siguranţă, din această cauză e disperat să evolueze în orice meci pentru echipa naţională.

Pentru că are o vârstă şi încă îl sâcâie unele probleme musculare mai vechi, fotbalistul Stelei a avut parte de un program special în ultimele două zile. De altfel, Lucian a ajuns mai târziu astăzi la plimbarea la mall făcută de restul colegilor, după ce a terminat programul de masaj prelungit.

Cu mai mult de o zi înaintea meciului amical cu Danemarca, Anghel Iordănescu înclina să nu mai înceapă cu Sânmărtean în echipa titularilor. Pentru a-l proteja. Numai că fotbalistul l-a asigurat pe selecţioner că este apt total de joc şi dacă vrea să mizeze pe el, poate juca.

Mulţi sunt de părere că, dacă se confirmă, actuala formulă este măcar la fel de bună ca şi cea folosită de Iordănescu în victoria cu Irlanda de Nord, 2-0 (Detalii AICI).

Iată cum arată echipa cu care Iordănescu vrea să învingă Danemarca, de la ora 20:30. Partida amicală care se va disputa pe Arena Naţională va fi Live TEXT pe digisport.ro.

></strong></span></p>                    </div>
                                    <div class=

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑