ANUNŢUL ŞOCANT făcut de tenismanul elvețian Roger Federer



Foto: ram08ram.wordpress.com
În continuare accidentat la spate, tenismanul elvețian Roger Federer, nr. 3 mondial, a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a Internaționalelor Franței de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului (22 mai-5 iunie), scrie Agerpres.ro.
Federer a apărut într-o formă slabă săptămâna trecută la Mastersul 1.000 de la Roma, unde a fost eliminat încă din turul 2, declarând după aceea că este îngrijorat în privința a ceea ce va urma.
După această înfrângere în fața austriacului Dominic Thiem, nr. 15 mondial, cu 7-6 (2), 6-4, el a evocat posibilitatea neparticipării la Roland Garros, dacă spatele va continua să-l facă să sufere.
De fapt, durerile de spate îi apăruseră încă de la antrenamentul dinaintea Mastersului 1.000 de la Madrid, unde a fost nevoit să declare forfait.
Federer și-a anunțat forfaitul pe pagina sa de Facebook, declarându-se dezamăgit pentru toți fanii săi. O decizie care nu a fost ușor de luat, dar care, speră el, îi va permite să dispute restul sezonului.
"Cu regret anunț decizia de a nu participa la Internaționalele Franței în acest an. Condiția mea fizică s-a ameliorat, însă în continuare nu sunt 100% și aș risca dacă aș juca", a explicat pe Facebook laureatul trofeului din 2009 și finalist de patru ori (2006, 2007, 2008 și 2011).
Elvețianul (34 ani) nu a lipsit niciodată de la Roland Garros de la debutul său la turneul parizian, în 1999. El a fost eliminat în sferturile de finală anul trecut de compatriotul său Stanislas Wawrinka, viitorul laureat al turneului.
Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑