Medieșenii își fac curaj înaintea duelului cu Steaua: "Și Barcelona a mai pierdut puncte"



019 августа 2013

 

></p><p><strong>Gaz Metan a început slab campionatul. Medieșenii au obținut al doilea punct în cinci etape, după remiza albă de la Chiajna, în fața Viitorului lui Gică Hagi <span style=(DETALII AICI).

În aceste condiții, oficialii celor de la Gaz Metan și-au schimbat obiectivul pentru actualul campionat: se vor lupta pentru salvarea de la retrogradare.

“Când am sosit la echipă, obiectivul a fost locul 7, dar, după ce au plecat jucătorii pe care-i știți (n.r. - este vorba despre Eric și Breveeld) și am început campionatul așa cum s-a văzut, obiectivul nu mai poate fi același“, a spus Dulca.

Antrenorul Gazului este conștient că meciul din etapa viitoare, contra campioanei, programat sâmbătă, 24 august, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, va fi foarte greu, dar își păstrează optimismul:

“Fotbalul e fotbal, nu știi ce se poate întâmpla. Și Barcelona a mai pierdut puncte. Respectăm Steaua, dar nu trebuie să ne speriem de ea. Ne vom juca șansa“.

Și Ciprian Petre este dezamăgit de startul sezonului și vor să-și scoată pârleala, tocmai runda viitoare, când vor da piept, pe propriul teren, cu Steaua.

“Două puncte acumulate până acum sunt foarte puține, conștientizăm asta, dar, ce să facem? Mergem mai departe, sperăm să nu pierdem cu Steaua. Normal, că vom juca. Nu ne considerăm învinși, altfel de ce ne-am mai prezenta?“, a spus și mijlocașul medieșenilor.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑