AS Roma a remizat în deplasare cu AC Milan într-un meci memorabil şi s-a apropiat la cinci puncte de liderul Juventus.
După un început ezitant de partidă, Milan s-a văzut condusă de "romani". Destro a deschis scorul pe San Siro însă Zapata a egalat până la pauză. Portarul "rossonerilor", Abbiati a fost înlocuit în repriza secundă cu rezerva Gabriel. Proaspăt intrat, brazilianul a comis-o rău: l-a faultat în careu pe Gervinho, iar Roma a preluat conducerea, după un penalty executat de olandezul Strootman. Salvatorul milanezilor a fost Muntari, care a egalat cu 13 minute înainte de finalul partidei. În urma acestui acest rezultat, AS Roma a înregistrat al cincilea egal în ultimele şase etape şi rămâne în continuare singura echipă neînvinsă în campionat. Elevii lui Allegri o duc şi mai rău: au ajuns la a şasea remiză consecutivă pe teren propriu, în toate competițiile, şi s-au înglodat pe locul 10 în clasament. Între timp, în Italia a izbucnit un nou scandal legat de meciurile trucate, iar unul dintre principalii suspecţi este fostul jucător de la AC Milan, Gennaro Gattuso. Poliţia a efectuat percheziţii în casa "Buldogului", însă nu se ştie dacă au fost găsite probe care ar atesta implicarea acestuia în mafia pariurilor. Printre echipele importante care figurează în noul dosar de corupţie în fotbal sunt toţi granzii din Il Calcio: AC Milan, Lazio, Inter şi Juventus.
Анатолий Курекь: «Надеюсь, завтра наша страна будет гордиться тем, что мы делаем сегодня»
Футболка ван дер Варта ушла с молотка за 1 000 евро в помощь Вадиму Кричмарю
Сергей Тарновский защитил титул лучшего в Европе
Молдова завоевала путёвку в Europe Group II турнира Billie Jean King Cup


