Unul dintre cei mai buni luptători de K-1 din Moldova a plecat în Japonia pentru turneul World Grand Prix



Foto: ru.publika.md
Unul dintre cei mai buni luptători de K-1 din Moldova, Stanislav Reniţă a plecat în Japonia pentru turneul World Grand Prix. Sportivul nostru a fost petrecut la aeroport de prieteni, de cei mai tineri membri ai clubului "LION", dar şi de părinţi.
"Îi dorim lui Stanislav lupte frumoase. Să câştige şi toate cele bune la toţi suporterii", a menţionat Reniţă.
Stanislav Reniţă este primul moldovean care va lupta la una dintre cele mai prestigioase gale de K-1 din lume. El se va duela în cadrul piramidei în categoria de până la 65 de kilograme, iar adversarul său din sferturi este deţinătorul centurii de campion şi favoritul turneului, Hideaki Yamazaki. Japonezul are la activ 26 de victorii, patru înfrângeri şi o remiză, în 31 de meciuri disputate.
"Emoţii desigur sunt, pentru că este o responsabilitate foarte mare, deoarece reprezint Moldova. Au venit toate rudele, toţi prietenii să mă petreacă. O să mă strădui să arăt nişte lupte frumoase şi să obţin victoria", a precizat luptătorul.
"Suntem încrezuţi în puterile noastre. Acesta a fost un vis al nostru. De mulţi ani ne străduim să ajungem ala turneele mari de K-1 din Japonia", a szbliniat preşedintele Clubului "LION", Octavian Orheianu.
Gala K-1 World GP 2016 va avea loc pe 24 iunie la Tokyo.
Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑