AMUZANT: Zeci de sportivi s-au întrecut în cadrul Campionatului Mondial de căţărat pe stâlpi (VIDEO)



020 сентября 2016
sursa: hbpl.co.uk
Competiţie mai puţin obişnuită s-a desfăşurat în Anglia. Zeci de sportivi au participat la Campionatul Mondial de căţărat pe stâlpi de 25 de metri. Concurenţii au folosit o coardă în formă de semicerc şi echipament de alpinism pentru a ajunge cât mai repede la vârf, iar încălţămintea a fost cu crampoane.  
 "O metodă corectă permite să ajungi în scurt timp la vârful stâlpului. Sportivii trebuie să ţină umerii deasupra stâlpului şi în acelaşi timp corpul trebuie să fie drept. Este important să lucrezi repede cu mânele şi picioarele", a precizat organizatorul evenimentului, Terry Bennet. 
Câştigătorul din turneului a devenit Dan Whelan în vârstă de doar 19 ani. El a urcat la vârful stâlpului în 9 secunde şi 96 de sutimi.
Pe locul doi s-a clasat fostul campion Grant Galler.
După concurs colegii lui Whelan l-au aruncat în rumeguş de lemn şi l-au udat cu apă. 
"Este foarte bine! Am realizat ceea ce am vrut. Vom vedea de câte ori pot repeta acest succes", a spus Dan Whelan.
Campionatul Mondial de căţărat pe stâlpi se desfăşoară în Anglia de două ori pe an.
Наверх ↑