Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal a ajuns pentru prima dată în Bolivia



 

Sărbătoare mare în Bolivia. Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal a ajuns pentru prima dată în statul sud-american. Cupa a fost prezentată în capitala La Paz, chiar de către preşedintele statului, Evo Morales. Acesta a anunţat că Bolivia ar putea organiza pe viitor un Campionat Mondial.

Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal a ajuns acum în Bolivia. Cupa a fost prezentată în capitala statului, La Paz, chiar de către preşedintele bolivian, Evo Morales. Aceasta a fost adusă în Bolivia de un reprezentant al Federaţiei Internaţionale de Fotbal, Pekka Odrizola.

"Este o mare plăcere şi onoare să fiu aici în calitate de reprezentant al FIFA pentru un eveniment istoric în Bolivia. Pentru prima dată, râvnitul trofeu a ajuns în Bolivia", a spus reprezentantul FIFA Pekka Odrizola.
trad. spaniolă

Chiar dacă Bolivia nu s-a calificat la Campionatul Mondial din acest an, preşedintele Evo Morales speră ca pe viitor naţionala statului sud-american să ajungă la un turneu final. Morales a declarat că Bolivia ar putea chiar organiza în viitor un Campionat Mondial.

"Faptul că trofeul a ajuns la noi ne încurajează şi ne apropie de această competiţie. Dacă în acest an nu vom participa la Mondial, vă asigur că în viitorul apropiat vom fi la turneul final, sau vom încerca să organizăm acest turneu pentru a fi siguri de calificare", a declarat preşedintele Boliviei, Evo Morales.

Următoarea destinaţie a trofeului va fi Peru, pentru ca apoi acesta să ajungă în Brazilia, acolo unde în perioada 12 iunie - 13 iulie se va desfăşura Campionatul Mondial.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑