Explicație pentru returul slab al Stelei: “Se leagă de plecarea jucătorilor importanți!”



 

**VIDEO** Explicație pentru returul slab al Stelei: “Se leagă de plecarea jucătorilor importanți!”

Peste exact o săptămână, Steaua și ASA Tg. Mureș se vor întâlni în meci direct în etapa a 29-a a Ligii 1, o dispută care poate fi decisivă în lupta pentru titlu în acest sezon. Unul dintre cei mai importanți fotbaliști români din urmă cu 40 de ani a jucat la ambele formații și recunoaște că e bucuros că cele două sunt rivale pentru primul loc. El are și o explicație pentru returul slab al Stelei.

Ladislau Boloni a jucat nu mai puțin de 412 meciuri oficiale în tricoul lui ASA Tg Mureș, din 1970 până în 1984, an din care s-a transferat la Steaua, pentru care a strâns 113 partide oficiale. Fostul selecționer, acum în vârstă de 62 de ani, a vorbit despre dispita de miercurea viitoare, în direct la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.

“Mă uit cu zâmbetul pe buze la acest meci. Echipele dragi mie joacă un rol important la finalul campionatului. Pentru Steaua e decisiv, pentru Tg Mureș nu. Faptul că Steaua joacă mai puțin bine în a doua parte a campionatului poate se leagă de plecarea jucătorilor importanți din efectivul lor. Chiar echipele mari, când le lipsesc doi, trei, patru jucători, au emoții. Steaua nu e în situația în care să-și perimită să piardă jucători decisivi, dintr-o dată.”, a spus Boloni, referindu-se la plecările din iarnă ale lui Sânmărtean, Szukala și Keșeru.

Campion de trei ori cu Steaua, în 1985, 1986 și 1987, Boloni nu se gândește că fotbaliștii din Ghencea încearcă să scape de Gâlcă: “Simpatiile pentru fostul antrenor nu trebuie să influențeze randamentul jucătorilor. Nu vreau să cred că există jucători care sa-l scurt-circuiteze pe Gâlcă în favoarea altui antrenor, poate chiar Reghecampf.”

Cât despre posibilitatea ca formația campioană să piardă titlul, după ce avea 10 puncte avans la startul returului, Boloni crede că există explicații: ”Da, ar fi o performanță negativă, urâtă, să piardă Steaua campionatul. Toate problemele acestea pe care Steaua le trăiește se reflectă asupra rezultatelor. Jucătorul trebuie să știe de cine ascultă, trebuie ținut la locul lui, nici mai jos nici mai sus de locul lui. Problemele cu conducerea, arbitrajul, discuțiile, influențează mai ales imaginea Stelei, echipa pe care o cunosc eu și o iubesc.”

Steaua - ASA Tg Mureș se va disputa miercuri, 29 aprilie, de la ora 21:30, și va fi transmis în direct de Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑