Peste Steaua şi Craiova! CSMS Iași e prima echipă fără gol primit în primele 6 etape din retur



**VIDEO** Peste Steaua şi Craiova! CSMS Iași e prima echipă fără gol primit în primele 6 etape din retur

CSMS Iași este performera acestui retur din Liga 1. Condusă de pe bancă de Nicolo Napoli și din birouri de Florin Prunea, gruparea moldavă a obținut cinci victorii din șase posibile în 2015, toate fără gol primit, stabilind un nou record de eficacitate în fotbalul românesc.

În istoria întrecerii, nicio altă echipă nu a mai încheiat șase meciuri la rând fără să primească gol, în chiar primele șase etape ale returului. Singura sincopă, pe lângă cele cinci victorii obținute până acum: un 0-0 pe terenul Oțelului.

Programul Iașiului este extrem de dificil în următoarele etape, dar zestrea de puncte acumulate oferă speranțe alb-albaștrilor, chiar dacă pentru ei urmează deplasări la ASA Tg. Mureş şi Concordia Chiajna, plus un meci pe teren propriu cu Dinamo.

În ultimii 25 de ani, în fotbalul românesc doar Dinamo şi Steaua au reuşit să lege mai multe victorii consecutive în debutul returului decât echipa ieşeană. Dacă Dinamo a reușit 10 succese consecutive în sezonul 1998/1999, Steaua s-a oprit la șase, în sezonul 2012/2013.

Recordul precedent în ceea ce privește numărul de etape consecutive fără gol primit în retur este împărțit de patru echipe: Steaua, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova și FCM Bacău. Toate au încasat însă un gol după cinci etape, bornă depășită deja de temerarii Iașiului.

></p><p><span style=Ultimul gol primit de CSMS Iași în Liga 1 datează din 7 decembrie 2014, când moldovenii au pierdut la limită în Ghencea, scor 0-1 cu Steaua. Marca atunci Lukasz Szukala, transferat între timp la Al Ittihad. Polonezul a înscris în minutul 90+5, la una dintre ultimele faze ale jocului. Cu doar două săptămâni înaintea partidei cu Steaua, CSMS Iași era învinsă cu 0-4 pe terenul CFR-ului, dar acele vremuri par demult apuse pentru revelația returului.

Lupta este departe de a fi încheiată însă, așa cum a avertizat și staff-ul echipei de pe locul 9. Ieșenii mizează că se vor salva matematic de la retrogradare înainte de ultimele etape, deoarece calendarul le-a pregătit un final incendiar. În ultimele 5 runde, CSMS Iași are de jucat cu Rapid (A), CS U Craiova (D), CFR Cluj (A), Pandurii (D) și Steaua (A).

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Etapa viitoare, pe 3 aprilie (vineri), CSMS Iași se va deplasa pe terenul lui ASA Târgu Mureș, într-un meci transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 18:00. Fazele VIDEO vor fi în timp real pe www.digisport.ro și la adresa de mobil m.digisport.ro.

></p>                    </div>
                                    <div class=

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑