Chiricheș s-a antrenat normal și are șanse să joace cu Legia

027 августа 2013

Steaua a efectuat la Varșovia antrenamentul oficial dinaintea partidei retur cu Legia din play-off-ul UEFA Champions League.

Jucătorii roș-albaștrilor n-au intrat din prima pe gazonul celor de la “Pepsi Arena“. Au petrecut, mai întâi, câteva minute bune la intrarea pe teren, în zona vestiarelor și au contemplat stadionul pe care vor încerca marți seară calificarea în grupele UCL.

Pintilii, care nu are drept de joc în retur, Mihai Costea și Râpă l-au întrebat pe team-managerul Marius Ianuli care este celebra peluză în care stau fanii polonezilor, iar oficialul roș-albaștrilor i-a lămurit imediat. Ianuli le-a spus apoi că galeria va fi dispersată în întreg stadionul, dar mai ales la tribuna a doua, timp în care jucătorii lui Reghecampf își tot roteau privirile spre tribune. Este clar că și ei se așteaptă la o atmosferă ostilă și au încercat încă de la antrenament să se conecteze la “febra partidei“.

După perioada de acomodare, a început și antrenamentul, unul care n-a fost însă intens. După exercițiile de streching, au urmat alte exerciții puse la cale de Reghecampf, care a pus la punct și ultimele detalii tactice.

Vlad Chiricheș a participat la toate exercițiile pregătite de Reghecampf și are șanse mari să fie utilizat din primul minut contra Legiei.

<span style=Legia - Steaua, programat marți, 27 august, ora 21:45, din returul play-off-ului UEFA Champions League, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.

Meciul va putea fi urmărit și în format LIVE VIDEO & TEXT pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Источник – DIGIsport

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑