Etapa a cincea din Top 16 a Euroligii a adus reeditarea finalei de anul trecut, care a avut acelaşi deznodământ ca acum. Real Madrid a fost condusă de Olympiacos doar în primul sfert după care, campioana Europei s-a dezlănţuit şi a câştigat partida cu 84-72.
După a treia victorie reuşită în grupă, Real este a pe locul trei, în spatele echipelor din Rusia, Khimki şi ŢSKA Moscova.
ŢSKA Moscova a ajuns la trei victorii în cinci etape dupã succesul fără probleme cu Brose Basket. Medaliata cu bronz a ediţiei precedente şi-a asigurat avansul de peste 20 de puncte încã de la jumătatea partidei. Pentru baschetbaliştii germani, eşecul din Rusia a fost al treilea în cinci partide.
În cealaltă grupă, Fenerbache, singura echipă neînvinsă din Top 16, a ajuns la cinci victorii consecutive. Cu revelaţia Cedevita Zagreb, Fener a făcut diferenţa în ultimul sfert şi se pregăteşte acum pentru derby-ul sută la sută turcesc de etapa viitoare, în deplasare, cu Anadolu Efes.