Analiza eșecului cu Dinamo: ”O jumătate de ocazie, două goluri, unul dintr-un unghi imposibil”



029 сентября 2015

 

**VIDEO** Analiza eșecului cu Dinamo: ”O jumătate de ocazie, două goluri, unul dintr-un unghi imposibil”

VIDEO Concordia - Dinamo 1-3. Gruparea din Chiajna a ajuns la al patrulea meci consecutiv în Liga 1 fără victorie, dar antrenorul Cornel Țălnar spune că Dinamo s-a impus cu șansă și că elevii săi puteau obține mai mult din acest meci.

Țălnar se bazează și pe faptul că, în opinia sa, Concordia a fost privată de cel puțin un penalty.

”Sunt convins că puteam obține mai mult, dar am întâlnit o echipă care a exploatat la maximum greșelile noastre. Practic, ei au avut o jumătate de ocazie și au marcat două goluri, unul dintr-un unghi imposibil.

În schimb, noi am avut cel puțin un penalty la Răducanu, deși a mai fost și acel fault asupra lui Purece, care se putea acorda. Apoi, ne-a surprins pe contraatac și asta a fost”.

Fostul antrenor al ”câinilor” spune că jocul s-a încheiat după acel gol fabulos marcat de Gnohere.

”Golul de 2-0 practic ne-a turnat plumb în ghete. A venit poi și golul trei și nu am mai dorit decât să marcăm golul de onoare.

Se pare că e o criză la Concordia, că jucătorii sunt timorați, nu ies din starea actuală, dar sper ca meciul cu Voluntari, din etapa viitoare, să reprezinte revirimentul nostru”, a conchis Țălnar.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑