Locurile 2-4 și Cupa Ligii, obiectivele sezonului la Dinamo. "Din vară, atacăm titlul"

**VIDEO** Locurile 2-4 și Cupa Ligii, obiectivele sezonului la Dinamo.

Campania de achiziţii de la Dinamo are scopuri precise - până la finalul campionatului, echipa trebuie să facă un salt de cel puțin 5 locuri şi să termine pe podium. Dinamo mai are şanse şi la un trofeu - ca să ia Cupa Ligii, însă, trebuie să treacă de Pandurii în semifinale, ÎN DIRECT la Digi Sport.

6 ani se împlinesc în vară de când Dinamo n-a mai terminat pe podium. "Câinii roșii" au iernat pe locul al 8-lea, la 7 puncte de locul 3, ocupat de Petrolul.

Dinamo - Dinamo II 6-2. Sâmbătă, elevii lui Teja au câștigat la scor meciul amical cu echipa a doua. Pentru roș-albi a jucat și Gicu Grozav, care este așteptat să semneze cât de curând contractul cu bucureștenii.

"Sperăm să facem o echipă puternică, de podium. Ne dorim să fim acolo.", a spus Mihai Teja, antrenorul lui Dinamo, la finalul meciului cu echipa a doua, câștigat cu 6-2.

"Sunt convins că ăsta e obiectivul, să terminăm pe podium și să sâștigăm Cupa Ligii. Nu e distanță mare, chiar cred că putem termina pe podium.", a spus și mijlocașul Nicolae Grigore, venit în această iarnă la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.

"Până în vară vrem o clasare cât mai bună, locurile 2-4. Să fie bine până în vară și de atunci sigur Dinamo va avea o strategie bună de viitor și va ataca primul loc.", a declarat și Lucian Goian, la rândul său abia sosit sub comanda lui Mihai Teja.

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.

<div class=

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑