Budescu a plecat spre China! "Sper ca Astra să-și rezolve toate problemele"



**Budescu a plecat spre China!**

Constantin Budescu a plecat duminică dimineața spre China, după ce s-a înțeles cu gruparea din liga a doua Dalian Yifang.

Atacantul este însă cu gândul tot la Astra și speră ca prin transferul său să se rezolve și problemele financiare ale giurgiuvenilor. Deși Astra este lider în Liga 1 și luptă la titlu, Budescu spune că transferul în liga a doua din China este "un pas înainte".

"Este o ofertă bună atât pentru mine, cât și pentru club. Din punctul meu de vedere, este un pas înainte. Este o echipă care își dorește să promoveze și investesc foarte mulți bani. Sper să promovăm anul acesta.

Mi-am dorit din tot sufletul ca acest club (n.n. Astra) să meargă în continuare și să nu aibă probleme. Sper ca, prin banii care o să vină pe mine, să se rezolve toate problemele și totul să fie ok", a spus Budescu.

Internaționalul român a ținut să clarifice și latura financiară, după plecarea de la Astra.

"Am văzut că s-au tot vehiculat sume pe la televizor, sute de mii pe la semnătură, câștig 3-4 milioane. Nu stau lucrurile chiar așa, dar este mai bine ca în țară, oricum".

Atacantul de 26 de ani speră să fie convocat în continuare și la echipa națională. "O să fie mai greu, dar dacă o să joc acolo, probabil o să fiu chemat și la echipa națională. Acesta este primul criteriu, să joci la echipa ta de club", este optimist Budescu.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑