EXCLUSIV Halep, înaintea meciului din sferturi cu Stephens: "Nivelul meu de încredere este ridicat"



 

**VIDEO EXCLUSIV** Halep, înaintea meciului din sferturi cu Stephens:

Simona Halep s-a calificat, în premieră, în sferturile de finală ale turneului de la Miami, după ce a învins-o pe Flavia Pennetta, în două seturi, 6-3, 7-5, după o oră şi 31 de minute de joc.

Numărul 3 WTA şi-a aflat adversara din următoarea fază: va da piept la Florida cu Sloane Stephens, americanca de pe locul 45 WTA. Cele două jucătoare sunt cunoştinţe vechi: s-au întâlnit deja de patru ori în circuitul de simplu şi victoriile au fost împărţite.

Chiar dacă la prima vedere Simona este favorită certă, jucătoarea de 23 de ani nu uită că nu are niciun succes pe hard împotriva americancei, pe care a învins-o în două rânduri pe zgură, suprafaţa favorită a finalistei de la Roland Garros.

"Mă aştept la un meci greu. Este tânără şi are foarte multă putere în corp. Am şansa mea şi cu siguranţă voi lupta pentru ea. Meciul este deschis. Chiar dacă nu am câştigat pe hard împotriva ei, am încredere în mine, una care este foarte ridicată în acest moment. Am câştigat meciuri importante şi grele", a declarat Halep în exclusivitate pentru Digi Sport.

Stephens şi Halep fac parte din aceeaşi generaţie, dar când vine vorba de performanţă, campioana de la Indian Wells o surclasează: are 11 titluri, în timp ce adversara ei de miercuri nu a disputat încă nicio finală de turneu WTA.

Sportiva de 22 de ani a câştigat din tenis 2,9 milioane de euro, cel mai bun rezultat din carieră fiind semifinala de la Australian Open, în 2013, atunci când a eliminat liderul mondial, Serena Williams.

Halep a avut parte în optimi de cea mai grea partidă de la Florida: a fost la un pas să ajungă în decisiv în faţa prietenei Pennetta. În setul secund, italianca a condus cu 5-2, având două break-uri în faţă, dar jucătoarea din Constanţa a revenit incredibil şi şi-a adjudecat ultimele cinci game-uri ale meciului, obţinând primul succes în faţa Flaviei şi al 23-lea din acest an, în care are numai un eşec.

></p><p>Nivelul tenisului arătat de sportiva noastră a fost mult mai ridicat decât cel din tururile anterioare, atunci când a pierdut un set în faţa Vaidisovei şi a trecut de Camila Giorgi.</p><p><em><strong>

Nivelul meu de joc este mult mai ridicat şi foarte schimbat faţă de cel din 2013. Am progresat mult mai mult la capitolele agresivitate şi lovituri. Joc un tenis mult mai bun decât cel din 2013, am mai multă încredere în mine şi am crezut că pot câştiga împotriva ei. Este o persoana deosebită. Este una dintre amicele mele din circuit", a adăugat Halep, care are cele mai multe victorii din circuit în acest an.

Duelul dintre Simona Halep şi Sloane Stephens va avea loc miercuri, la o oră care nu a fost încă stabilită de organizatori. Meciul va putea fi urmărit LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro.


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑