Igor Dobrovolski, impresionat de jocul prestat de Ţara Galilor. Declaraţiile antrenorului



011 июля 2016
Foto:publika.md
Selecţionerul Igor Dobrovolski a rămas impresionat de jocul prestat de naţionala Ţării Galilor la EURO-2016. Britanicii, care sunt adversarii echipei noastre naționale în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, au ajuns până în semifinale, unde au fost învinşi de viitoarea campioană, Portugalia.
"Ei au jucat un fotbal modern: au atacat rapid, au avut posesia balonului. Totul a fost la nivel. Să fiu sincer, doream că ei să se califice în finală", a declarat selecţionerul Moldovei, Igor Dobrovolski.
Pe 5 septembrie Moldova va juca în deplasare cu Ţara Galilor în primul meci al campaniei preliminare către Mondialul din 2018.
"După Campionatul European există oboseală. Oamenii vor merge în vacanţă. MUSCA Până ce ei vor reveni, noi am putea să avem şanse de a ne pune la punct și a presta un joc bun", a specificat selecţionerul Moldovei.
La Campionatul European din Franța au participat alte două echipe naţionale, ce fac parte din grupa Moldovei. Irlanda a ajuns în optimi, iar Austria nu a trecut de faza grupelor.
"Ei au jucat simplu şi în viteză. Mi-a plăcut mult irlandezii. Credeam că austriecii vor ajunge mai departe. Această este singură echipă dintre adversarele noastre ce a jucat sub posibilităţile sale", a adăugat Igor Dobrovolski.
În cadrul pregătirii pentru preliminariile Campionatului Mondial, Igor Dobrovolski a declarat că naţionala de fotbal ar putea disputa un meci amical la sfârşitul lunii august
Deocamdată nu se ştie numele eventualului adversar.
Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑