Valeriu Duminică a ajuns la Rio, după 24 de ore de zbor



031 июля 2016
FOTO: judoinside.com
Singurul judocan care va reprezenta Moldova Jocurile Olimpice de la Rio, Valeriu Duminică a ajuns în Brazilia. El a plecat separat de ceilalţi sportivi şi a avut parte de o deplasare infernală.
Duminică, alături de preşedintele Federaţiei de profil, Andrei Golban s-au aflat în zbor timp de 24 de ore pe traseul Chişinău - Moscova - Dubai - Rio de Janeiro.
"Înconjurăm foarte mult. Au decis aşa, cred că biletele sunt mai ieftine, nu ştiu exact din ce cauză. Dacă te pregăteşte moral de acasă, atunci rezişti. Chiar aşa nu am mai zburat. Am călătorit pe tot globul, dar aşa zbor lung nu am avut niciodată", a spus judocanul.
"Este un zbor greu. Îmi fac griji pentru Valeriu puţin, puţin este accidentat. Sper să-şi revină. Să ştiţi că s-a depus un efort foarte mare pentru a-l pregăti ca să ajungă la cel mai înalt nivel. Dacă îşi revine, atunci cred că vom face faţă şi vom demonstra că suntem tari", a spus preşedintele Federaţiei Moldovei de judo, Andrei Golban
În ajunul Olimpiadei mai mulţi sportivi s-au plâns pe condiţiile de cazare de la Rio. Judocanul Valeriu Duminică spune însă că mai puţin îl interesează acest lucru.
"Sincer vă spun nu mă interesează astfel de lucruri. Nu mă duc la odihnă. Acasă nu cred că avem condiţii mai bune. Principalul să te poţi mobiliza acolo. Trebuie să fie duş, un pătuc pentru odihnă şi mâncare normală. Pentru mine nu e atât de important să fie condiţii ideale", a spus Valeriu Duminică.
Valeriu Duminică va intra în concurs pe 9 august. El va evolua la categoria de 81 de kilograme.
Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑