Oleg Clonin l-a înlocuit pe Stanislav Ivanov la naţionala Moldovei



Probleme la naţionala noastră de fotbal. Stanislav Ivanov s-a accidentat şi nu va juca în amicalul de miercuri cu Albania, anunţă prime.md. În locul mijlocaşului de la Sheriff, selecţionerul Ion Caras l-a convocat pe Oleg Clonin de la Rapid Ghidighici.

Naţionala noastră a ajuns la Tirana, unde miercuri va întâlni selecţionata Albaniei într-un meci amical. Mijlocaşul Sheriff-ului, Stanislav Ivanov a fost lăsat acasă, deoarece s-a accidentat în derby-ul cu Zimbru. Nu toţi fotbaliştii convocaţi au făcut deplasarea. Majoritatea stranierilor vor veni direct în capitala Albaniei. Selecţionerul Ion Caras susţine că va trata cu maximă seriozitate acest meci, deoarece este ultimul test de verificare înaintea partidei cu Anglia din preliminariile Campionatului Mondial din 2014.

În meciul cu Albania, pentru echipa naţională ar putea debuta trei fotbalişti. Aceştia sunt Alexandru Dedov, Alexandru Paşcenco şi Oleg Clonin. Meciul Albania - Moldova va avea loc miercuri, 15 august, la Tirana, cu începere de la ora 21:30.

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑