Fotbalistul moldovean Eugen Gorceac a fost pus pe lista de transfer, anunţă fcdacia.md. Detaliile au fost anunţate după ce jucătorul în vârstă de 24 de ani, şi-a încheiat forma de împrumut la Zimbru, unde a jucat în prima parte a sezonului 2011/2012.
În componenţa Daciei Gorceac a susţinut 26 de partide: 8 meciuri în sezonul 2009/2010 şi 18 meciuri în ediţia 2010/2011, când Dacia a devenit campioana Moldovei. El a marcat 3 goluri pentru lupii galbeni. În sezonul trecut, golul său în poarta echipei Sfîntul Gheorghe a fost desemnat cel mai frumos din ediţia 2010/2011.
Eugen Gorceac este mijlocaş de bandă, care are o viteză bună şi un dribling superior adversarilor. Deasemenea a jucat şi la Naţionala Moldovei.