Denis Zmeu va fi coleg cu Dani Coman la FC Vaslui



Internaţionalul moldovean Denis Zmeu va fi coleg la FC Vaslui cu Dani Coman.

Portarul Dani Coman va apăra din acest sezon poarta vicecampionilor de la FC Vaslui după ce s-a despărţit de Rapid. Fostul giuleştean este așteptat să semneze cu echipa lui Adrian Porumboiu după ce transferul la Anorthosis Famagusta în Cipru a căzut.

- Coman este deja la Vaslui şi trebuie să ne mai înţelegem doar cu Rapid. În principiu transferul este ca şi rezolvat. Trebuie să semnăm contractul care va fi pe doi ani. Transferul lui Coman la Vaslui nu intră în contul trecerii lui Marius Constantin la Rapid. Acolo a fost un schimb cu Sburlea, a declarat Daniel Stanciu, managerul echipei FC Vaslui, la postul sport.ro

Oficialul formaţiei care va reprezenta România în Liga Campionilor alături de CFR Cluj a mai spus că în acest moment echipa sa mai are nevoie doar de un atacant pentru a completa lotul existent.

În ceea ce priveşte obiectivul vasluienilor pentru noul sezon, Stanciu a spus că ambele competiții europene, Liga Campionilor şi Liga Europei sunt importante pentru prestigiul clubului şi al jucătorilor, dar că principala ţintă rămâne câstigarea campionatului în Liga 1.

Dani Coman a negociat intens în această vară cu George Copos pentru a-i da drumul în vederea unui transfer în străinătate, echipa vizată ca posibilă viitoare destinaţie pentru fostul portar al Rapidului fiind Anorthosis Famagusta din Cipru.

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑