Hagi nu se opune unei rejucări a meciului



Rapid a fost retrogradată în Liga a II-a după decizia TAS, iar Concordia Chiajna va reveni pe prima scenă a fotbalului românesc (DETALII AICI). Deși partida de debut va conta pentru etapa a III-a, există șanse ca formația ilfoveană să întâlnească și ea Vasluiul și Viitorul. Până să își piardă locul în Liga I, giuleștenii disputaseră jocuri împotriva acestor formații. 

După cum a comunicat și vicepreședintele LPF, Alexandru Boc, forul organizator nu va permite ca ilfovenii să preia linia de clasament a Rapidului. Cel mai probabil, Concordia va juca cele două partide, indiferent de poziția pe care o vor lua adversarele. 

Din acest punct de vedere, Viitorul nu are nimic împotriva disputării unui joc în plus, asta în cazul în care îi va fi comunicată o decizie oficială în acest sens. 

Informația a fost confirmată în direct la emisiunea "Fotbal Club", de către Gheorghe Hagi. "Regele" consideră că reprimirea Concordiei este de bun augur în special pentru membrii comunității ilfovene. 

"Trebuie să ne adaptăm la ce va hotărî Federația. Dacă așa se va decide, vom juca încă o dată.  Decizia este bună pentru Chiajna, pentru oamenii de acolo, vor avea Liga I în fiecare duminică.", a spus Hagi. 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑