Cea mai mare parte a sportivilor moldoveni care vor reprezenta ţara la Universiadă au plecat deja în Rusia. Cei mai optimişti sunt luptătorii, care şi-au fixat ca obiectiv câştigarea a cel puţin trei medalii. În Kazan au mai plecat participanţii la atletism, judo, tenis de masă şi haltere.
"Ne ducem patru sportivi. Cred că cel puţin două medalii vom obţine. Noi suntem pregătiţi şi în ultima perioadă am revenit de la Mondiale cu cel puţin locul trei", a declarat luptătorul Anatol Moldovan.
Nu toţi au fost însă la fel de optimişti. "În tenis de masă cei mai buni sunt sportivii din China, Japonia şi alte ţări asiatice. Va fi foarte greu. Obiectivul meu este să trec de calificări şi să ajung pe tabloul principal"a spus tenismena Olga Blizneţ.
În Kazan a plecat şi lotul naţional de judo. Aceasta va fi a doua competiţie oficială, după Campionatul European, de la plecarea celor mai buni şase judocani în Emirate.
"Dispoziţia în lot este destul de bună. Puţin mai proastă e la Federaţie. Dar noi băieţii mergem înainte şi suntem motivaţi să luptăm şi să câştigăm", a menţionat judocanul Valeriu Duminică.
În Kazan au mai plecat loturile de atletism, haltere şi scrimă. În total, Moldova va fi reprezentată la competiţie de 61 de sportivi în 13 genuri de sport. Universiada Mondială de vară 2013 va începe sâmbătă şi se va termina pe 17 iulie.