Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii la Formula 1



Cursă nebună la Silverstone! În Marele Premiu al Marii Britanii nu mai puţin de patru piloţi au fost aproape de accidente grave din cauza exploziei pneurilor. Până la urmă, Nico Rosberg s-a impus în faţa lui Mark Webber şi Fernando Alonso, obţinând a doua sa victorie din acest sezon. 

Într-un interval de numai şapte tururi de la explozia pneului lui Hamilton, Felipe Massa şi Jean-Eric Vergne au suferit acelaşi tip de defecţiuni,iar Sergio Perez a abandonat din acelaşi motiv pe finalul cursei.

Nici Sebastian Vettel nu a încheiat cursa, după ce i s-a defectat cutia de viteze, cu 11 tururi înainte de final, oferindu-i astfel victoria lui Rosberg. Mark Webber şi Fernando Alonso au fost piloţii care au profitat de abandonurile celorlalţi piloţi şi până la urmă au completat podiumul de la Silverstone.

După această etapă, Sebastian Vettel a rămas lider în clasamentul general. Fernando Alonso este pe locul doi, în timp ce Kimi Raikkonen ocupă poziţia a treia. Câştigătorul etapei din Marea Britanie, Nico Rosberg se clasează pe locul şase. Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc pe şapte iulie, în Germania. 

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑