O primă etapă spectaculoasă



Prima etapă a Turului Franței a debutat spectaculos atât pe șosea cât și în afara ei. Faza zilei s-a petrecut pe finalul etapei. Un autobuz a rămas blocat pe linia de sosire, cu câteva minute înainte ca plutonul să treacă linia de finiș. Câștigătorul etapei a fost Marcel Kittel de la Argos-Shimano. 

Insula lui Napoleon, Corsica a fost locația aleasă în premieră de organizatori pentru startul ediției centenare a Turului Franței. Desfășurată pe o distanță de 213 kilometri între Porto-Vecchio și Bastia, etapa a fost presărată de numeroase căzături. Cea mai importantă dintre ele cu 5 km înainte de final, atunci când echipele se pregăteau de sprintul final. Printre cei care au avut de suferit în urma căzăturii s-au numărat Alberto Contador, dar și favoriții la victoria de etapă, sprinterii Peter Sagan, Mark Cavendish sau Andre Greipel. Un moment haotic s-a petrecut atunci când cicliștii mai aveau de parcurs 10 km până la finiș. Un autocar al echipei Orica-GreenEdge a rămas blocat pe linia de sosire și a fost scos cu greu de către organizatori. Finalul a fost la fel de palpitant. Fără, Cavendish, Sagan sau Greipel, germanul Marcel Kittel s-a impus în fața lui Alexander Kristoff și Danny Van Poppe, într-un sprint al locotenenţilor. 

Источник – JurnalTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑