După 200 de meciuri sub tricolor, Sorina Lefter a ajuns să joace pentru Austria: "Am luat decizia cu mintea"



 

**VIDEO** După 200 de meciuri sub tricolor, Sorina Lefter a ajuns să joace pentru Austria:

A câștigat Cupa EHF cu Rapid în 1993 și a rămas impresionată de calitatea iubitorilor de handbal din România. Juca întotdeauna cu sala plină, iar publicul o adula. Jocurile excelente făcute în cupele europene i-au adus pe masă zeci de oferte. Și-a încheiat contractul cu formația de lângă Podul Grant dar, având în vedere regulile de atunci, clubul care dorea să cumpere o jucătoare din România trebuia să plătească o primă de dezlegare chiar dacă sportiva era liberă de contract.

Singurii care au trecut peste acest impediment au fost austriecii de la Hypo Viena, o forță a handbalului feminin european. Astfel, pentru o perioadă de 3 ani, Sorina Lefter devenea o componentă de bază a echipei din capitala Austriei. Patronul clubului a insistat ca aceasta să primească cetățenia austriacă și să joace pentru națională. Fapt care s-a și întâmplat. După aproape 200 de meciuri sub tricolor, Sorina ajungea să joace pentru selecționata Austriei.

"A fost o decizie luată mai mult cu mintea decât cu inima. M-am gândit și la viitor, la șansele pe care le voi avea în momentul în care voi primi cetățenia austriacă. Aveam nevoie de acel act, așa că am acceptat să joc și pentru naționala Austriei, cu care am participat la mai multe turnee finale. A fost o perioadă frumoasă, în care am reușit să câștig și Cupa Campionilor. Dar, când vine vorba de public și de atmosferă, nu se compară. La sală la Rapid aveam mereu spectatori foarte mulți. Sigur că majoritatea făceau parte din galeria echipei de fotbal, dar aveau cunoștințe despre handbal, știau când și cum să ne încurajeze. În schimb, în Austria, publicul era mult mai rece. Aveam vreo 200-250 de spectatori pe meci care aplaudau și mai mișcau puțin din cap în semn de apreciere", a povestit fosta rapidistă.

După trei ani la Hypo, a urmat o altă provocare. Un transfer în Norvegia, la gruparea Bakkelagets SK, unde evolua și celebra Anja Andersen. Primul an nu a fost foarte convingător, așa că Sorina a mai experimentat până la finalul carierei încă o echipă din Danemarca. Deși retrasă din activitatea profesionistă de aproape 6 luni, Sorina era convocată în 2005 de selecționerul Austriei pentru Campionatul Mondial. A acceptat, a făcut deplasarea cu echipa și chiar a jucat la turneul final. Au fost ultimele meciuri importante pentru sportiva din București. După retragerea definitivă, a ales să lucreze ca profesoară de sport la un liceu din orașul în care s-a stabilit în Norvegia, alături de soțul ei. Nu a putut sta departe de sportul care a făcut-o mare, așa că a acceptat să fie antrenorul secund al echipei antrenate de cel care îi este partener de viață de peste un deceniu.

"Soțul meu este sârb, a fost handbalist de performanță, ne-am cunoscut în Austria. Ne-am căsătorit și am plecat împreună în Norvegia. El a preluat o echipă din liga a patra și a dus-o până în liga națională. Eu l-am ajutat până în urmă cu un an și jumătate. În viitorul apropiat, vreau să preiau o echipă de copii, să îi învăț pas cu pas ce înseamnă sportul acesta. Singura cale prin care poți ajunge la performanță este să treci prin toate școlile de handbal ale lumii. Am studiat școala românească de handbal, care este foarte puternică, apoi am avut antrenori nemți, ruși, iar în Norvegia și Danemarca am studiat școala scandinavă, renumită în handbal. Cred că în România trebuie să punem mai mult accent pe juniori, să le oferim condiții și să îi includem, iar apoi să îi păstrăm, în cadrul echipelor de club la seniori. Așa putem avea, cred eu, un progres și la nivelul naționalei. Nu trebuie să ne bazăm pe jucătoarele străine aduse din strănătate”, a mai spus Sorina.

Sorina Lefter regretă cel mai mult destrămarea Oltchimului, o echipă de care se temeau toate marile forțe ale handbalului. Totuși, are convingerea că sumele mari de bani băgate recent în cluburi precum HCM Baia Mare sau CSM București, pot aduce handbalul românesc pe cele mai înalte culmi. Îi place și naționala actuală, combinată din jucătoare tinere de perspectivă și cele mai experimentate.

"Le prevăd un viitor strălucit multora dintre ele, trebuie să ne bazăm pe ele, au talent, au calitate și pot ajunge departe", a concluzionat Sorina Lefter.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑