Gavrilă s-a luat de fanii lui Dinamo, după remiza cu Botoșani: "Adversarii joacă în 12 oameni!"



Gavrilă s-a luat de fanii lui Dinamo, după remiza cu Botoșani: **

VIDEO Dinamo - FC Botoșani 0-0. Dinamo a făcut un nou pas greșit și a remizat pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-0, la capătul unui meci în care suporterii roș-albilor și-au huiduit din nou favoriții.

Introdus abia în ultimele 10 minute pe teren, Bogdan Gavrilă a spus că echipa resimte din plin felul în care se comportă suporterii, astfel că adversarii au ajuns să se simtă ca pe teren propriu în Ștefan cel Mare.

"Probabil, neșansa a făcut să nu obținem cele 3 puncte. Am avut ocazii, unele chiar foarte clare, per ansamblu jocul nu a fost chiar foarte rău, am fost motivați. Ne pare rău, eu cred că meritam cele 3 puncte.

De la meci la meci devine din ce în ce mai greu, pentru că ei (n.n. fanii) pun mare presiune pe noi, pe de-o parte au dreptate, nu avem rezultatele pe care și le doresc ei, dar și noi. Dacă ar fi mai aproape de echipă, am reuși să ne motivăm mai bine. Practic, nu mai jucăm noi în 12, joacă în 12 oameni adversarii. În plus, nu avem nici șansă în momentele cheie ale meciurilor", a spus Gavrilă, la finalul meciului cu FC Botoșani.

În vârstă de 23 de ani, Bogdan Gavrilă a marcat două goluri în acest sezon de Liga 1 pentru Dinamo, unul chiar în meciul tur cu FC Botoșani, pierdut de bucureșteni cu scorul de 2-3.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑