Arlauskis a riscat să fie eliminat. Ce s-a întâmplat în cele mai tensionate momente ale derby-ului



 

**VIDEO** Arlauskis a riscat să fie eliminat. Ce s-a întâmplat în cele mai tensionate momente ale derby-ului

VIDEO Dinamo - Steaua 1-3. Startul reprizei secunde a eternului derby a fost întârziat în două rânduri. Fanii "câinilor" au aruncat cu torţe şi petarde pe teren, astfel că partea a doua a întâlnirii a început cu aproximativ două minute întârziere.

În mai puţin de un minut însă, partida a fost întreruptă din nou, din aceleaşi motive. Giedrius Arlauskis, aflat exact la poarta din faţa galeriei lui Dinamo, a mers la bancă şi, într-o discuţie avută cu team-managerul Marius Ianuli, i-a transmis acestuia că dacă fanii "câinilor" vor continua să arunte cu torţe şi petarde, el va ieşi de pe teren. 

După câteva minute, o petardă aruncată din peluza dinamovistă a explodat la câţiva metri de Arlauskis, care, speriat, a luat-o la fugă spre vestiare. Cristi Balaj a văzut incidentul şi imediat a dus fluierul la gură şi le-a făcut semn jucătorilor celor două echipă să meargă la cabine, în timp ce goalkeeperul roş-albaştrilor încă se afla în teren. 

Portarul lituanian avea deja un cartonaş galben, primit în finalul primei reprize, după un conflict cu Nedelcearu. El ar fi riscat o nouă sancţiune, dacă ar fi părăsit terenul fără încuviinţarea lui Cristi Balaj. Norocul lui Arlauskis a fost acela că centralul a fluierat şi a trimis echipele la vestiare, în timp ce el încă se afla în suprafaţa de joc.

După o pauză de aproximativ 20 de minute, cele două echipe au revenit de la cabine şi meciul s-a reluat.

VIDEO Arlauskis fuge la vestiare:


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑