Naţionala Moldovei a plecat în Muntenegru. "Trebuie să jucăm cum nu am mai jucat niciodată''



06 сентября 2014

 

Naţionala Moldovei a plecat în Muntenegru cu două zile înaintea meciului cu selecţionata acestei ţări, care va fi primul din preliminariile pentru EURO 2016.

"Trebuie să jucăm poate cum nu am mai jucat niciodată. Trebuie să jucam cu dăruire, disciplinat şi compact. Este un meci foarte important pentru că ne dorim să păşim cu dreptul în preliminarii", a spus selecţionerul Moldovei, Ion Caras.

Caras a ales 18 jucători pentru acest meci, din cei 23 care au făcut deplasarea în Ucraina. Selecţionerul a renunţat la portarul Denis Rusu şi la jucătorii Andrei Cojocari, Ion Jardan, Adrian Caşcaval şi Cătălin Carp. Fotbaliştii rămaşi în lot s-au declarat optimişti înaintea partidei cu balcanicii şi doresc să repete rezultatul de anul trecut, când au învins în deplasare Muntenegru cu 5-2.

"Cred că şi în acest an şansele de a câştiga sunt bune. Trebuie să jucăm compact şi să nu facem greşeli tactice. Şanse sunt, iar noi vom încerca să profităm de ele", susţine fundaşul Moldovei Veaceslav Posmac.

"Noi mergem la Podgorica după victorie. Va fi un meci greu, dar noi ne vom strădui să facem totul ca să câştigăm", a spus mijlocaşul Moldovei Alexandru Antoniuc.

"Cred că noi avem o echipă bună şi vom obţine un rezultat bun. Cred că vom câştiga sau vom obţine un egal. Dar noi ne dorim victoria", a mai spus atacantul Moldovei Eugen Sidorenco.

Moldova va desfăşura antrenamentul oficial duminică seara, pe stadionul Pod Goricom. Meciul dintre cele două echipe va avea loc pe aceeaşi arenă, luni, de la ora 21:45.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑