Dan Petrescu: "Dacă Steaua avea stadion și fanii alături, titlul era jucat". Ce favorite are la campionat



09 декабря 2015

 

**VIDEO** Dan Petrescu:

Dan Petrescu a câștigat Cupa Chinei cu Jiangsu Sainty, dar rămâne cu gândul tot în România. A urmărit atent actualul sezon, pe care l-a început pe banca vicecampioanei ASA Tg. Mureș, alături de care a câștigat Supercupa României în fața Stelei. Acum, îi vede pe roș-albaștri drept principalii favoriți la titlu în Liga 1.

Petrescu (47 de ani) consideră că Steaua are cel mai bun lot din țară și că nu ar fi avut probleme să câștige al patrulea titlu consecutiv, dacă avea fanii aproape și un stadion al ei, pentru a evita deplasările dese și lungi.

Revenirea lui Laurențiu Reghecampf i-ar putea readuce și pe suporteri alături de echipă, iar roș-albaștrii ar avea șansa de a-și depăși adversarele directe, care au probleme financiare. Viitorul e a doua favorită a "Bursucului" pentru prima poziție.

"Pentru mine, favorita numărul 1 e Steaua. Are cel mai bun lot de jucători. Nu a avut rezultate bune, dar acum, cu lotul pe care îl au și cu revenirea lui Reghecampf, lucrurile se vor schimba. Dacă aveau și fanii lângă ei și un stadion pe care să joace, campionatul era deja jucat. Nu a fost ușor pentru ei, dar cu revenirea lui Reghecampf se va crea ceva nou, poate vor reveni și fanii lângă echipă și vor avea și un stadion pe care să se antreneze mereu.", a declarat Dan Petrescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.

"Viitorul are șansa a doua la titlu, în acest sezon. Este surpriza plăcută a campionatului și e posibil să ia titlul. Are stabilitate. Astra pare are jucători mai buni, dar antrenorul lor nu părea așa de liniștit.", a mai spus antrenorul care a cucerit Supercupa României în acest sezon, pe banca Astrei, după un meci cu Steaua.

Săptămâna trecută, când a venit în România după câștigarea Cupei Chinei cu Jiangsu Sainty, Dan Petrescu spunea: "M-aş bucura ca Viitorul să fie campioana României. Poate ar fi o surpriză mai mare decât Unirea Urziceni".

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑