În Andorra, Bale a jucat pe cel mai prost gazon pe care l-a întâlnit în carieră



010 сентября 2014

 

**VIDEO** În Andorra, Bale a jucat pe cel mai prost gazon pe care l-a întâlnit în carieră

Folosit ca vârf de atac, Gareth Bale (25 de ani) a adus de unul singur victoria Țării Galilor în Andorra (2-1), în primul meci din preliminariile Euro 2016. Galezii au fost conduși de echipa clasată pe locul 199 în ierarhia FIFA, dar "dubla" starului de la Real a stabilit scorul final.

După încheierea jocului, Bale le-a spus jurnaliștilor că suprafața de joc din Andorra a fost cea mai proastă dintre toate cele pe care a evoluat de-a lungul carierei sale! Bale a marcat mai întâi cu o lovitură de cap imparabilă (22), iar apoi a înscris în minutul 80, din lovitură liberă.

Andorra a găzduit naționala Țării Galilor pe un gazon artificial, pe o arenă de doar 3.000 de locuri, iar Bale a comentat la final: "Știam că va fi dificil, iar gazonul cu siguranță nu ne-a ajutat. A fost cea mai dificilă suprafață de joc pe care am evoluat în cariera mea!

Dar sunt aceleași condiții pentru ambele echipe, iar noi am vorbit la ieșirea de la vestiare că trebuie să obținem punctele prin orice mijloace și exact asta am făcut".

UEFA a omologat suprafața de joc de pe Estadi cu doar 6 zile înaintea partidei ce a contat pentru grupa B a preliminariilor.

În clasamentul grupei B, Cipru și Țara Galilor au câte trei puncte, în vreme ce Israel și Belgia nu au jucat încă. Gareth Bale a mai declarat, conform BBC: "Nu a fost un start grozav pentru noi, dar am arătat personalitate și am luptat pentru a reveni. A fost foarte bine că am egalat rapid. Am avut posesie covârșitoare, dar adversarii ne-au făcut viața grea, lucru pe care-l vom păți cu toți adversarii.

Ne-am arătat valoarea și am continuat să pasăm cât de bine am putut pe un asemenea gazon prost. Mă bucur că am marcat golul decisiv pentru țara mea!".

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑