Ludogorets domină acum în Bulgaria mai autoritar decât o face Steaua în România! Bilanțul trofeelor



014 августа 2014

Ludogorets domină acum în Bulgaria mai autoritar decât o face Steaua în România! **Bilanțul trofeelor**

În ultimele trei sezoane, Ludogorets a câștigat șapte trofee din nouă posibile, în timp ce Steaua a câștigat trei trofee din tot atâtea posibile, dar în România.

Steaua se pregătește intens pentru cea mai tare ”dublă” a anului, cu Ludogorets, ultimul bastion al ”militarilor” înainte de accesul în grupele UEFA Champions League.

Întâlnirea dintre cele două campioane, a României și a Bulgariei, al cărui prim episod se va derula marți, 19 august, de la ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, a oferit deja un prim contact psihologic de la distanță.

Oficialii celor de la Ludogorets l-au ”deturnat” în ultima clipă pe Hamza din drumul spre Steaua iar acum promit și faptul că ei sunt cei care vor evolua în grupele Ligii, ceea ce ar însemna o premieră pentru un club promovat în prima ligă de la sud de Dunăre în urmă cu patru ani.

Steaua - Ludogorets se va juca marți, 19 august, pe Arena Naţională, de la ora 21:45, şi va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe site-ul nostru, digisport.ro, și pe versiunea de mobil, m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.

Fazele VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro, dar şi pe mobil, pe m.digisport.ro.

Într-adevăr, Ludogorets a ajuns la masa bogaților din fotbalul bulgar în 2011, dar de atunci a instaurat și domnia. În doar trei sezoane, trupa la care activează acum și Cosmin Moți a câștigat cam tot ce putea prin întrecerea internă. Este de trei ani la rând campioană, are Cupe ale Bulgariei și două Supercupe, toate câștigate în aceeași ani.

Concret, Ludogorets a câștigat 7 trofee din 9 posibile iar sezonul trecut a abifat și prima prezență în grupele Europa League.

Deși a făcut parte dintr-o grupă în care au mai jucat PSV Eindhoven, Dinamo Zagreb și Chernomorets Odesa, Ludogorets a obținut calificarea în primăvara Europa League. Mai mult, bulgarii i-au eliminat și pe cei de la Lazio (3-3, acasă și 1-0, la Roma), după care drumul european s-a oprit în fața Valenciei, care a câștigat în ambele manșe (0-3, la Sofia, 0-1, la Valencia).

Sâmbătă, Ludogoreţ va înfrunta liderul campionatului bulgar, ŢSKA Sofia (echipa românului Sergiu Buş), iar marţi va juca la Bucureşti, cu Steaua, în prima manşă a play-off-ului Champions League.

Steaua, în schimb, nu se poate lăuda cu tot atâtea trofee în ultimele trei sezoane. Practic, roș-albaștrii au câștigat doar două campionate precum și Supercupa, anul trecut, după 3-0 cu Petrolul.

În Europa, Steaua a participat anul trecut în UEFA Champions League, în Grupa E, alături de Chelsea, Schalke și Basel, dar n-a acumulat decât trei puncte, insuficiente pentru calificarea măcar în primăvara Europa League. În schimb, cu un sezon înainte, în 2011-2012, gruparea din Ghencea a ajuns până în sferturile Europa League, fiind eliminată de Chelsea, după 1-0 la București și 1-3 la Londra. 

></p><p><span style=Ce a câștigat Steaua în ultimele trei sezoane:

două titluri de campioană (2012-2013 și 2013-2014)
Supercupa României (2013)

><span style=Ce a câștigat Ludogorets în ultimele trei sezoane:

3 titluri de campioană (2011-2012, 2012-2013, 2013-2014)
două Cupe ale Bulgariei (2011-2012 și 2013-2014)
două Supercupe ale Bulgariei (2012 și 2014).

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑