Pancu îi cheamă pe Niculae și Săpunaru: "Avem garanții!" Rapid a făcut economie la vizita medicală



 

**VIDEO** Pancu îi cheamă pe Niculae și Săpunaru:

Rapidiștii Virgil Drăghia și Daniel Pancu au efectuat în această dimineață vizita medicală separat de restul jucătorilor.

Dacă majoritatea fotbaliștilor au optat pentru o clinică din Chiajna aleasă de club, unde întregul circuit de analize costă 70 de lei, portarul și căpitanul Rapidului au ales să își verifice starea de sănătate la Institutul Național de Medicină Sportivă, plătind din buzunarul propriu 350 de lei. Astfel, Rapidul a făcut o economie importantă prin deplasarea la Chiajna, unde costul vizitei medicale au fost de cinci ori mai mic decât la INMS.

"Am ales că vin aici, pentru că eu de aproximativ 20 de ani deja îmi fac analizele tot aici, la acest institut. Se fac analize bune, plus că aici sunt toți parametrii mei și pot să îi compar", a declarat Daniel Pancu înainte de vizita medicală.

Căpitanul giuleștenilor a vorbit și despre situația Rapidului, care la reunire a avut doar 9 jucători: "Sunt garanții la noi la echipă, ne putem strânge și acum 20, dar important este să vină jucători foarte buni, experimentați, pentru că ne așteaptă un retur foarte greu. Nu am mai pățit așa ceva niciodată în cariera mea, nu este o situație normală, dar toți din club sunt surprinși. Este important să fim buni calitativ, nu doar numeric.

Am încredere în Dinu Gheorghe și sunt convins că lucrurile vor sta bine, doar că mă îngrijorează timpul. Pentru a face o echipă bună ai nevoie și de timp, iar timpul va fi dușmanul nostru. Aș fi mulțumit dacă i-aș avea alături de mine pe Niculae și Săpunaru.

Săpunaru a fost la antrenament ieri, Nico așetaptă un semn de la conducere. Nu cred că se pune vorba de bani când vine vorba de doi rapidiști mari. În plus, Nicolae Grigore trebuie să își termine contractul cu Apollon Limasol și apoi ni se va alătura."

Și portarul de 24 de ani al Rapidului, Drăghia, este convins că situația se va schimba în returul campionatului dacă vor fi aduși jucători de valoare în cel mai scurt timp.

"Am început mai greu, dar avem încredere în cei din conducere și sper că vom face o echipă competitivă. Rapid este un club enorm în România și s-a văzut că și la alte echipe au fost puțini jucători la ruenire. Nu vreau să mă gândesc la o plecare prea curând. Cu Cristi Pustai este o experiență nouă, ne-a cerut să ne pregătim cât mai bine și atunci o să reușim să ne salvăm de la retrogradare", a declarat Virgil Drăghia.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑