EXCLUSIV  Lokica spune de ce a venit la Brașov: ”În Croația, președintele clubului s-a pus antrenor!”

Digi Sport: Cine e Vjekoslav Lokica? Suporterii români au avut o surpriză când ați fost numit la Brașov.
Vjekoslav Lokica: Nu am avut o carieră de fotbalist mare, pentru că eram singur la părinți, iar mama a vrut întotdeauna să-mi termin școala și studiile. Și am fost foarte bun la asta, am făcut școala de ingineri mecanici. Dar pentru că eram ocupat cu studiile, nu puteam să mă antrenez de două ori pe zi, ca un fotbalist profesionist. Jucam în Split, la FK Split. Abia după am terminat facultatea, la 24-25 de ani, m-am concentrat mai mult pe fotbal. Și, pe finalul carierei, am jucat câțiva ani în prima divizie. Dar fotbal am jucat de când aveam 8 ani - 8 ani si jumătate. După doi ani am început să practic canotajul și, după încă un an, m-am apucat și de taekwando. Deci, când eram copil, practicam trei sporturi în același timp.

În antrenorat cum ați început?
Când am fost un an și jumătate în Spania cu soția mea, am lucrat la început ca preparator fizic. Dar, după câteva luni, am devenit antrenor secund la FC Zaragoza, unde principal era Victor Munoz.

Cum e Vjekoslav Lokica în afara fotbalului? Ce-i place să facă cel mai mult?
Înainte pescuiam mult, dar acum nu mai am timp. Am și lucrat ca pescar mai demult... Acum 14-15 ani aveam un vas de pescuit lung de 22 de metri. Am avut și un camion cu aparat frigorific pentru pești. Era slujba mea la acel moment.

Ați plâns la o conferință de presă. Nu e ceva ce vedem în fiecare zi...
Nu am plâns cu adevărat... Dar am fost foarte supărat după meciul cu Astra. Jucătorii mei chiar au dat tot pentru echipă și-mi doream pentru ei să câștigăm acel meci. Și am fost surprins și de modul de arbitraj. Nu spun că a fost incorect, dar a fost puțin diferit față de cum eram obișnuit în Croația.

Se poate spune că sunteți un tip sensibil?
Soția mea spune că da...

Cum e să ai o soție celebră?
Nu e așa ușor. Pentru că e și mai înaltă decât mine. Are 1,90 m, a fost o jucătoare foarte bună de baschet din fosta Iugoslavie, are medalii de argint la Olimpiadă și la Europene.

Aveți vreun model în antrenorat?

Tomislav Ivic a fost modelul meu. Am învățat multe de la el. Iar când eram în Spania, am urmărit multe antrenamente la Real Madrid, unde era Capello, și la Barcelona, unde antrena Rijkaard. Dar Tomislav Ivic m-a ajutat și m-a învățat cele mai multe lucruri.

Ați fost cel mai tânăr antrenor din istoria campionatului croat.
Da, am început pe la 33-34 de ani. Am promovat în prima divizie cu Sibenik, dar cred că eram, totuși, prea tânăr. Chiar dacă am avut rezultate bune. Apoi am antrenat pe Rijeka, Osijek, am fost în Cupa UEFA, am salvat Rijeka de la retrogradare... Când antrenam la Osijek, am avut un jucător român, pe Dumitru Mitu. Un fotbalist foarte bun, îmi aduc aminte de un gol foarte frumos pe care l-a marcat în Cupa UEFA, la Atena.

Cum v-ați hotărât să veniți în România?
Vream neapărat să plec din Croația. Iar agentul meu vorbise cu domnul Zotta cu 6 luni înainte de a veni aici.

Dar de ce ați vrut să plecați din Croația?
Pentru că anul trecut am avut o experiență foarte neplăcută la clubul meu, NK Zagreb. Retrogadase în divizia a doua și am ajuns acolo când foarte mulți jucători părăsiseră echipa. Am promovat mulți tineri și, la finalul sezonului, am revenit în prima divizie. Numai că atunci, președintele meu a decis că vrea să devină antrenor. Și mi-a spus: ”Te rog, poți să rămâi și să fii antrenorul meu secund?”. Și i-am răspuns: ”Uite, ești președintele meu, nu antrenorul meu!”. I-am spus că nu vreau să rămân în aceste condiții și, după acest episod, am vrut cu adevărat să plec din Croația.

Dar cât v-a fost președinte, a încercat să vă influențeze deciziile tehnice?
În a doua parte a sezonului, a stat cu mine pe bancă... Vă imaginați că a fost foarte dificil în anumite momente.

Cine făcea schimbările?
Eu le făceam, dar stătea în spatele meu, tot timpul vorbea despre una, alta... Vă asigur că nu e ușor să lucrezi în asemenea condiții. Și acesta a fost motivul pentru care am plecat din Zagreb. Acum sunt în relații foarte bune cu el, cu toți jucătorii de acolo, dar pur și simplu nu puteam lucra așa.

Dar acum cine e antrenor acolo?
El e. El e președinte, director, antrenor, tot (râde).

Cu patronul lui FC Brașov, Ioan Neculaie, ce relație aveți?
Una strict profesională.

Nu v-a sunat niciodată?
Nu.

Care sunt cele mai mari diferențe dintre campionatul românesc și cel croat?
Stilul de joc al fotbaliștilor croați e bazat pe posesie, ne place să avem mult mingea. Poate suntem un pic mai leneși, nu alergăm ca fotbaliștii germani sau englezi. În România, multe echipe joacă mai rapid și mai agresiv decât în Croația. Și, trebuie să spun asta, pentru mine, campionatul din România e mai puternic decât cel din Croația. Și, de asemenea, încă o diferență. Cu excepția lui Dinamo, Hajduk și Rijeka, echipele nu prea au suporteri. Am fost la București la meciul dintre Rapid și Viitorul, am rămas impresionat, au fost 8.000-9.000 de oameni.

Sunteți suprins de calitatea fotbalului din România? Aici, părerea generală e că nivelul e în scădere.
Da, nu mă așteptam să fie atât de ridicat. Primele 6-7 echipe din campionat sunt foarte bune. Și mai sunt suprins de felul în care televiziunile, ziarele, sunt în jurul fotbalului. În Croația nu e un interes atât de mare. Și să vă spun o altă diferență. În Croația, jucătorii nu fac lucruri ca aici. Să vă dau un exemplu, să înțelegeți la ce mă refer. Dacă sunt jucător la FC Brașov, nu-mi reclam niciodată clubul la comisii în timpul campionatului. Și asta e o mare diferență între Croația și România. Pentru că, dacă s-ar întâmpla așa, ar mai exista doar 2-3 echipe în campionat...

Au existat tot felul de zvonuri legate de meciuri aranjate pentru pariuri în Croația. Ați întâlnit așa ceva?
Eu, personal, nu pot spune așa ceva, pentru că nu am dovezi. Dar nu putem nega că pariurile sunt un element foarte important în fotbal.

Vă e teamă de acest lucru?
Încerc să nu mă gândesc la așa ceva. E cea mai bună soluție. Dacă te gândești la acest lucru, începi să înnebunești.

V-ați asumat o responsabilitate mare aducând mai mulți jucători croați la Brașov.
Am avut probleme când am venit aici. Clubul a încercat să aducă mai mulți jucători români, dar nu a reușit. Iar în final a trebuit să aducem acești jucători croați, pentru că altfel am fi avut multe probleme.

De ce nu ați reușit să-i luați pe acești fotbaliști români?
Nu au vrut să vină... Spre exemplu, l-am vrut pe Cordoș, nu a vrut să vină... L-am vrut, de asemenea, pe Coman, s-a dus la Petrolul... Și au mai fost și alții.

Credeți că Dinamo Zagreb ar câștiga campionatul din România?
Ar fi o luptă strânsă cu Steaua. Sunt apropiate valoric, după părerea mea.

La Rijeka ați avut și o experiență neplăcută, ați fost dat afară după primul meci din campionat.
Da... În cele patru luni cât am fost la Rijeka, s-au schimbat trei președinți. Iar cel de-al patrulea a venit cu doar cinci zile înainte de începerea sezonului. Și e un pic, nu știu, amuzant sau trist, ce vă spun acum. Acest al patrulea președinte a venit la mine și i-am spus: ”Domnule președinte, știu că nu sunt prima dumneavoastră alegere, îmi puteți spune orice”. Iar el mi-a răspuns: ”Nu, nu. Stai liniștit, totul e ok”. Și după primul meci m-a schimbat (râde).

Nu știu dacă sunteți la curent, dar este o practică obișnuită și în România.
Am văzut că după două etape din retur au fost schimbați deja trei antrenori. Dar asta e meseria noastră. E greu să lucrezi așa, dar asta e...

Până acum au fost schimbați aproape 30 de antrenori în acest sezon.
Cu siguranță e prea mult...

Dar la ce vă așteptați la Brașov? Credeți că veți termina sezonul pe bancă?
Dacă vrei să fii antrenor, trebuie să fii pregătit pentru orice. Binențeles, am venit aici să rămân până la sfârșit. Dar cine știe?