Dulgheru şi-a luat revanşa în faţa lui Bouchard, după lipsa de fair-play. A ironizat-o la finalul meciului



**VIDEO** Dulgheru şi-a luat revanşa în faţa lui Bouchard, după lipsa de fair-play. A ironizat-o la finalul meciului

Alexandra Dulgheru a readus România în lupta pentru accederea în Grupa Mondială a Fed Cup, după ce a învins-o pe Eugenie Bouchard în al doilea meci al disputei, cu 6-4, 6-4. Scorul este acum 1-1, după ce Irina Begu a pierdut în faţa jucătoarei de pe locul 260 WTA, Francoise Abanda.

La finalul meciului, Alexandra s-a îndreptat către staff-ul României să dea mâna cu membrii echipei, dar aceştia s-au prefăcut că nu vor să facă asta, gestul fiind o ironie la adresa momentului arogant produs de finalista de anul trecut de la Wimbledon.

Sportiva noastră nu a iertat-o pe ocupanta locului 7 WTA, după ce aceasta refuzase să îi strângă mâna în cadrul conferinţei de presă susţinută înaintea partidei şi a lăsat-o pe Alexandra cu mâna întinsă.

Totuşi, românca de 25 de ani nu i-a răspuns lui Genie până la capăt: i-a strâns mâna adversarei la fileu după ce s-a bucurat alături de echipă. "Am încercat să nu facem lucrul acesta, dar ţinând cont că am câştigat meciul ne-am permis să facem o mică ironie", a precizat căpitanul nejucător Alina Tecşor.

Astăzi se va stabili câştigătoarea barajului: de la ora 20:00, Bouchard va juca împotriva lui Begu, după care Abanda va primi replica Alexandrei Dulgheru. Bouchard a câştigat singurul meci direct cu Irina, anul acesta, în optimi la Australian Open, cu 6-1, 5-7, 6-2, iar Abanda şi Dulgheru nu s-au întâlnit.

Meciul de dublu de pe Maurice-Richard Arena va opune perechile Gabriela Dabrowski (43 WTA dublu)/Sharon Fichman (141 WTA dublu) şi Andreea Mitu (218 WTA la dublu)/Raluca Olaru (62 WTA la dublu).

România şi Canada s-au întâlnit o singură dată până acum în Fed, Cup, în 1983, în Elveţia (Zurich), când echipa noastră se impunea cu 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑