PSG nu renunță la Neymar
PSG a făcut atac direct la Real Madrid după declarațiile lui Florentino Perez despre Neymar. La patru luni după ce a "trădat-o" pe FC Barcelona pentru Paris Saint-Germain, numele brazilianului este legat de un eventual transfer la cel mai mare rival al catalanilor. După ce Florentino Perez a vorbit despre interesul madrilenilor pentru Neymar, PSG a reacționat dur, prin vocea directorului sportiv Antero Henrique. "Neymar a confirmat la PSG că este un jucător excepțional. Trage din greu pentru echipă, nu joacă doar pentru el și s-a integrat foarte bine în colectivul de la Paris. Este un jucător special, cu un potențial nelimitat, la fel ca Mbappe" a spus Henrique. Cele două echipe se vor întâlni în optimile Ligii Campionilor.