Pentru a treia oară în Moldova se organizează Supercupa la fotbal în sală



Foto: moldova.sports.md

În acest an pentru Supercupa Moldovei se vor duela campioana Progres şi deţinătoarea Cupei, Tarsus. Prima a câştigat acest trofeu anul trecut, iar Tarsus va lupta în premieră pentru trofeu.

"Vrem să vină cât mai mulţi spectatori, pentru că avem nevoie de susţinere din tribune. Să câştige cel mai puternic", a declarat antrenorul-jucător Dorin Coceban.

Partida din Supercupa Moldovei va avea loc la noul complex sportiv, Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu, care a fost inaugurat săptămâna trecută şi corespunde tuturor normelor europene. Majoritatea jucătorilor nu au evoluat până acum pe o asemenea arenă.

"Cred că la toţi jucătorii le va fi plăcut să joace pe o asemenea arenă. Va fi interesant şi pentru spectatori, pentru că suprafaţa de joc este rapidă. Jucătorii şi mingea se vor mişca de două ori mai repede", a comentat Alexandr Derik, antrenor-jucător la Tarsus. 

Conducerea Asociaţiei de Fotbal în Sală (AFSM) aşteaptă un meci de zile mari între cele două formaţii.

"Sala este nouă şi de asta cred că vor fi foarte multe goluri. Această suprafaţă a terenului joacă un rol important la marcarea a multor goluri", a spus Alexandru Burlac, preşedinte AFSM.

Supercupa Moldovei la fotbal în sală va fi primul meci din noul sezon. Săptămâna viitoare va începe şi Campionatul Moldovei. Din noua ediţie va lipsi surprinzător dubla campioană a Moldovei, Lexmax Chişinău.

"Din cauza problemelor financiare. Participarea presupune cheltuieli mari. La noi o oră costă de la 1 500 de lei, dar un meci durează mai mult. Plus mai trebuie să plătească jucătorilor. Cheltuielile pentru Divizia Naţională sunt foarte mari", a explicat Alexandru Burlac. 

Până în prezent, în prima ligă a Campionatului Moldovei şi-au anunţat participarea doar cinci echipe.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑