Persoanele care nu aud vor putea juca futsal şi volei într-o sală inaugurată la Chişinău



Foto: commons.wikimedia.org

Zi specială pentru Asociaţia surzilor din Moldova. În capitală a fost inaugurată o nouă sală sportivă, unde cei hipoacuzici vor putea juca futsal şi volei.

Asociaţia surzilor din Moldova a cheltuit aproape două milioane şi jumătate de lei pentru reparaţia sălii sportive. La deschiderea oficială a fost invitat şi ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu. Acesta nu a venit cu mâinele goale şi a adus sportivilor mingi, porţi şi plase de volei.

"Trebuie să constat că în ultimii ani nu au fost deloc ajutaţi, acum însă colaborarea a început destul de bine. În acest an am contribuit cu o susţinere financiară de peste 200 de mii de lei", a spus Octavian Bodişteanu

Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat Asociaţiei Surzilor 150 de mii de lei. Totodată, ministerul a finanţat integral deplasarea în Bulgaria a echipei de fotbal la Campionatul European.

"Având la dispoziţie această sală, noi ajutăm cu reabilitarea surzilor, oamenii se simt mai sigur", a zis preşedintele Asociaţiei Surzilor din Moldova, Ruslan Lopatiuc.

Tot în această săptămână, Octavian Bodişteanu a venit şi cu un ajutor pentru judocani şi luptători. Acesta a oferit manechini pentru antrenament, saltele şi echipament. Ministrul a mai anunţat că la începutul anului viitor ar putea începe construcţia unui centru SPA pentru sportivii loturilor naţionale

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑