Ion Caras, dezamăgit de evoluţia naţionalei în amicalul cu Norvegia



 

16.01.2014 18:15

Moldovenii s-au pierdut în faţa norvegienilor. Selecţionerul Ion Caras nu-şi poate explica de ce jucătorii săi nu au fost curajoşi în faza de atac în amicalul de aseară. Aceştia au fost învinşi de către scandinavi cu 2 la 1, deşi au condus la începutul meciului.

Republica Moldova rămâne fără victorie în faţa Norvegiei. Cele două selecţionate au susţinut 5 meciuri directe, iar naţionala noastră nu a câştigat niciodată. După amicalul de aseară de la Abu Dhabi, selecţionerul Ion Caras a rămas dezamăgit.


„Deşi am avut situaţii bune de gol: Gheorghiev, Sandu Antoniuc. Nu ştiu de ce nu au încercat poarta deşi erau situaţii bune de şut. După asta jocul s-a echilibrat. Am deschis scorul după o combinaţie destul de bună. Cu un minut până la finele primei reprize, am primit gol după o greşeală. De fapt ambele goluri au fost după greşelile defensivei noastre”, spune el.

În partida cu Norvegia, „tricolorii” au fost susţinuţi de aproximativ 30 de microbişti, care se află la muncă sau în vacanţă în Emiratele Arabe Unite. Următorul meci de pregătire, naţionala Republicii Moldova îl va disputa mâine în compania Suediei. Super-starul Zlatan Ibrahimovici, dar şi alte vedete vor lipsi, deoarece nu au făcut deplasarea la Abu Dhabi.

După primele 3 zile de cantonament, lotul naţionalei a suferit şi primele schimbări. Din cauza problemelor de sănătate, Valentin Furdui va reveni acasă, iar după meciul cu Suedia, Alexandru Gațcan și Igor Picușciac vor pleca la cluburile lor. Astfel, cei 3 vor fi înlocuiţi cu Vladislav Ivanov de la FC Costuleni și Radu Gînsari, de la Zimbru.

Источник – PrimeTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑