Michel Platini va fi preşedintele UEFA cel puţin încă patru ani



foto: gsp.ro

Michel Platini va fi preşedintele UEFA cel puţin încă patru ani! Fostul mare fotbalist francez a fost reales în această funcţie pentru al treilea mandat la Congresul forului european de la Viena.

Michel Platini a fost reales în funcţia de preşedinte al UEFA, după ce a fost votat de cei 54 de membri ai forului european, care s-au întrunit la Viena, în cadrul celui de-al 39-lea Congres.

Platini a fost unicul candidat, iar acesta va fi al treilea mandat în fruntea forului european. El a fost ales prima dată în această funcţie în ianuarie 2007. O dată cu realegerea sa în funcţia de preşedinte al UEFA, Platini va rămâne şi vicepreşedinte al FIFA în următorii patru ani.

"Trebuie, totuși, să spun că noi iubim FIFA foarte mult. Întreaga comunitate de fotbal din Europa iubeşte FIFA. Respectăm forul internaţional pentru că ne place să fie totul ideal", a spus președintele UEFA, Michel Palatini. 

La Congresul de la Viena a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Cebanu.

Michel Platini, în vârstă de 59 de ani, este un fost mare fotbalist. El a jucat de-a lungul carierei la Nancy, Saint-Etienne şi Juventus Torino. Pentru naţionala Franţei a evoluat de 72 de ori şi a marcat 41 de goluri.

Alături de reprezentativa din Hexagon, Platini a câştigat Campionatul European în 1984. Totodată, fostul mare fotbalist a câştigat de trei ori Balonul de Aur.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑