Ion Marin nu crede că Victor Piţurcă va fi demis: "Investiţia a fost foarte mare"



026 декабря 2014

 

**VIDEO** Ion Marin nu crede că Victor Piţurcă va fi demis:

Deşi nu a câştigat nici unul dintre cele şapte meciuri la Al Ittihad, Victor Piţurcă nu este în pericol să fie demis, consideră Ion Marin, antrenorul echipei Al Dhafra, din Emiratele Arabe Unite.

"Nu ştiu ce nu-i merge lui Piţurcă. Eu am avut nişte discuţii telefonice cu el, înainte să plece. I-am spus că e o altă zonă, că e o diferenţă foarte mare", a spus Ion Marin.

"Probabil că şeicii îl mai ţin pe Piţurcă, pentru că investiţia a fost una mare, proiectele sunt unele mari. El nu are cum să obţină acum performanţă acolo, pentru că Al Ittihad, aşa cum i-am zis şi înainte să plece, a avut doi ani foarte proşti înainte. Doi ani nu au obţinut performanţe, au avut mari probleme financiare, cu salarii întârziate câte şase-şapte luni" a explicat fostul tehnician al lui Dinamo.

În schimb, nu la fel de răbdători ar putea fi şefii celeilalte echipe din Arabia Saudită antrenată de un român, Al Hilal.

"Al Hilal dacă nu ia campionatul e o problemă mare. Şi Al Hilal a suferit foarte mult în ultimii doi ani. E echipa prinţului, echipa regelui, nu se poate, au şi ei o limită", a spus "Săpăligă".

Pretenţiile şeicilor sunt cât se poate de îndreptăţite, în condiţiile în care Laurenţiu Reghecampf a primit mână liberă şi o sumă nelimită de bani pentru achiziţii.

"Reghe are mână liberă la transferuri, să aducă ce jucători vrea el, pe ce posturi vrea el şi fără limită de bani", a precizat Ion Marin.

Antrenorul de 59 de ani a comentat şi posibilitatea ca Lucian Sânmărtean să ajungă în fotbalul arab, în cazul în care nu va ajunge la un acord cu Steaua pentru prelungirea contractului.

"Sânmărtean cred că ar ridica tribunele în picioare. Sunt iubitori de fotbal şi cunosc fotbalul. Cred că Sânmărtean ar face furori acolo", a afirmat Ion Marin.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑