Își vor suporterii înapoi. Steliștii și-au prezentat, în fața fanilor, cele două trofee câștigate până acum



 

**VIDEO** Își vor suporterii înapoi. Steliștii și-au prezentat, în fața fanilor, cele două trofee câștigate până acum

Steliştii au încercat, pe ultima sută de metri, să-şi atragă suporterii la ”Arena Naţională”, înainte de finala Cupei cu U Cluj, care va începe la ora 21:00.

Jucătorii roş-albaştrilor le-au prezentat fanilor trofeul de campioni, dar şi cel al Cupei Ligii, adjudecat în fața celor de la Pandurii. Zeci de fani s-au înghesuit la poze şi la autografe. Suporterii sunt încrezători că Steaua se va impune și în finala Cupei României, după ce a mai făcut-o în Liga 1 și în Cupa Ligii. Totuși sunt și unii, puţini ce-i drept, care cred în şansa celor de la U Cluj.

Finala Cupei României, Steaua - U Cluj, poate fi urmărită duminică, 31 mai. și pe digisport.ro și m.digisport.ro, în format LIVE TEXT, începând cu ora 21:00.

”Steaua are un prim avantaj pentru că a câștigat deja două trofee, Cupa Ligii și campionatul, dar cred că U Cluj, o echipă de tradiție, care după mulți ani se va afla în finala Cupei, va avea șanse mari să se impună”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

De partea roș-albaștrilor este și unul dintre foștii atacanți din Ghencea, acum oficial în cadrul FRF.

”După cele două trofee câștigate, cei de la Steaua au șansa să-și îndeplinească și cel de-al treilea obiectiv”, a spus Victoraș Iacob, membru al Comisiei Tehnice din cadrul federației.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑