Trei argentinieni şi doi chilieni, desemnați cei mai buni jucători din semifinalele Copei America



01 июля 2015

 

**VIDEO** Trei argentinieni şi doi chilieni, desemnați cei mai buni jucători din semifinalele Copei America

Chile şi Argentina se vor întâlni în finala Copei America, sâmbătă, de la ora 23:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, după ce s-au impus în meciurile cu Peru, respectiv Paraguay din semifinale.

Gazdele turneului au reuşit să se impună la limită, scor 2-1, în tradiţionalul duel cu rivala Paru, în timp ce Argentina a făcut spectacol în faţa Paraguayului, echipă pe care a învins-o cu un categoric 6-1.

Deloc surprinzător, cele două finaliste ale competiţiei dau şi cei mai buni jucători al acestei faze, site-ul oficial al Copei America nominalizând trei argentinieni şi doi chilieni.

Eduardo Vargas (Chile) - Atacantul de 25 de ani a marcat o dublă împotriva Perului şi a urcat pe primul loc în clasamentul golgheterilor de la Copa America, cu 4 goluri înscrise. Încă sub contract cu Napoli, care l-a împrumutat în ultimii ani la Gremio, Valencia şi Queens Park Rangers, chilianul ar putea ajunge la Arsenal, fiind remarcat de observatorii "tunarilor" pentru prestaţiile pe care le-a avut în timpul turneului.

Lionel Messi (Argentina) - Deşi nu a marcat, starul Barcelonei a fost omul meciului Paraguay, în care a oferit trei pase decisive şi a contribuit la toate cele şase goluri marcate de Argentina. A fost pentru prima oară în carieră când argentinianul a dat trei assisturi într-o partidă a naţionalei.

Angel Di Maria (Argentina) - Două goluri şi o pasă decisivă pentru jucătorul lui Manchester United, care a arătat din nou forma din ultimul sezon petrecut la Real Madrid şi l-ar putea determina pe Louis Van Gaal să-şi reconsidere planurile în privinţa argentinianului.

Jorge Valdivia (Chile) - O nouă prestaţie la superlativ pentru veteranul chilian, unul dintre cei mai buni jucători ai turneului. În prima repriză a meciului cu Peru, a fost cel mai periculos om al gazdelor.

Javier Pastore (Argentina) - În sfârşit o evoluţie solidă din partea mijlocaşului lui PSG. Neconvingător până acum, Pastore a explodat efectiv în jocul cu Paraguay, în care a contribuit cu un gol şi două pase decisive la victoria categorică a echipei sale.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑